„Libertatea de exprimare nu trebuie să devină ofensatoare”

În urma atentatului terorist de la redacţia revistei satirice din Paris, s-au ridicat mai multe discuţii despre libertatea de exprimare. Până unde poate merge libertatea presei? Prof. dr. Mihai Coman (foto), directorul Şcolii doctorale de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti, susţine că libertatea de exprimare nu se poate dezvolta fără anumite limite, altfel ar conduce la haos, la abuzuri, la caracter antisocial şi antiuman.   Putem vorbi de anumite limite în libertatea de exprimare, în general, şi în libertatea presei, în special?   Bineînţeles, toate lucrările teoretice clasice şi toate manualele pentru studenţi, arată clar că libertatea de exprimare nu poate să se dezvolte fără anumite limite. Sau dacă anulăm aceste limite ea conduce la haos, la abuzuri, la, să zicem, fenomene care la capătul lor pot să aibă un caracter antisocial şi antiuman. Este evident că libertatea de exprimare are nişte limite, şi acestea sunt legate de alte valori la fel de importante, cum ar fi toleranţa, respectul faţă de ceilalţi şi mai putem enumera şi altele.   Atunci, respectarea credinţei, a religiei celorlalţi, poate fi considerată o limită a libertăţii presei, nu?   Da, aici se face, de obicei, o confuzie între diferitele forme ale libertăţii de exprimare. Una este libertatea de exprimare a opiniilor, care este un drept inalienabil al oricărui cetăţean, şi alta este libertatea de exprimare a unei instituţii care este presa. Or, ceea ce se uită este că în mod normal jurnaliştii sunt cei care îşi limitează propria lor libertate de exprimare pentru a permite libertatea de exprimare a celorlalţi. Jurnalismul acela care nu se manifestă prin atitudini subiective, care dă dreptul de exprimare tuturor celorlalte părţi, de la omul simplu la liderul politic, este cel care facilitează exprimarea celorlalţi. Tendinţa este să se creadă că jurnaliştii ar avea un drept sacru şi deasupra tuturor altor drepturi de a spune orice. Or, ceea ce, repet, spun toate lucrările de specialitate este mult mai subtil. Jurnalistul îşi limitează propria libertate pentru a permite exprimarea celorlalţi. La care ar trebui să adăugăm, apoi, diferenţa între alte două forme de libertate. Libertatea de acces la informaţii, care este esenţială pentru jurnalist, şi libertatea de opinie, care este ceva diferit. Şi, în sfârşit, o altă axă de opoziţie între, să zicem, sfera largă a genurilor de informare şi sfera, la fel de largă, a unor genuri sau formate, sau cum vreţi să le numiţi, de opinie şi de umor, care deja sunt într-o altă zonă, şi nu sunt atât de mult legate de presă, cât de forme culturale mai variate, de la film la muzică, la spectacol teatral, gestual ş.a.m.d. Şi ele nu pot fi puse toate la un loc cu furca.