Libertatea ca dar

Neascultarea nu este rodul libertăţii şi nici al liberului arbitru. Neascultarea este rezultatul neîncrederii în Dumnezeu şi al îndoielii de moment în privinţa adevărului rostit de El. Libertatea deplină poate fi dobândită de către om prin cunoaşterea nepătimaşă a făpturilor, către cunoaşterea veşnică a lui Dumnezeu. Însă posibilitatea de a alege i-a dat omului putinţa de a se îndrepta şi către … moarte. Aceasta este una dintre consecinţele teribile ale păcatului, consecinţă plină de mister pe care cu toţii o trăim, o simţim că ne dă târcoale şi ştim, chiar dacă vrem să uităm, că odată ne vom împărtăşi de ea. Păcatul aduce aşadar moartea, ne spune Sfântul Apostol Pavel. Este preţul mare plătit de către om pentru neascultare. Domnul Hristos, însă, redefineşte moartea, „o surpă pe ea” dezlegând „încuietorile iadului” şi chemându-ne să îl urmăm prin moarte spre înviere. Altfel spus, Mântuitorul redefineşte în „esenţa ei” moartea, astfel încât din realitate înspăimântătoare ea devine pas de trecere către veşnicie. Este, practic, de la sine înţeles: scoţându-ne din robia păcatului Domnul Hristos schimbă şi „profilul” morţii. Cu toate acestea, însă, păcatul rămâne o realitate de vreme ce şi libertatea ne dă târcoale, ceea ce înseamnă că noi în continuare putem alege să murim duhovniceşte în loc să vieţuim cu Hristos. Mântuitorul nostru ne cheamă să privim libertatea ca pe un dar al Domnului pe care primindu-l şi folosindu-l cu înţelepciune să putem primi un dar infinit mai mare: darul mântuirii, al vieţuirii în Împărăţia cea neclintită a lui Dumnezeu.