Legenda florii soarelui

Demult, tare demult, trăia un rege foarte bogat,atât de bogat încât putea cumpăra o ţară întreagă. Avea comori nepreţuite dar cea mai de preţ comoară a lui era fata sa.
Fata avea părul galben ca spicele grâului, avea vocea şi veselia păsărilor iar despre frumuseţe ce să mai vorbim... Sute de regi şi-ar fi dat averile pentru ea. Nici o altă prinţesă nu o egala.
Venise şi vremea măritişului, iar mii de prinţi fuseseră refuzaţi de biata prinţesă care nu îşi găsea iubire. Ea se îndrăgostise de soare. Într-o zi îi spuse tatălui ei:
- Tată, ştiu că eşti supărat că nu am ales nici un prinţ dar eu iubesc pe altcineva.
- Pe cine?
- Pe cineva, care în fiecare dimineaţă e la fereastra mea, a cărui splendoare o admir în fiecare zi. Este soarele, tată!Cu el vreau să mă mărit!
- Nu te prosti fata mea. Nimeni nu poate să se îndrăgostească de soare; în plus, o legenda veche spune că cine se va căsători cu soarele nu are voie să-l privească, altfel se va transforma în floare.
- Nu-mi pasă, eu mă voi căsători cu soarele!
Pentru a o feri pe fată de blestem, regele îşi închise propria fiică într-o celulă din castel. Fata era păzită zi şi noapte de câte patru paznici care nu aveau voie s-o privească, deoarece, sigur se îndrăgosteau de ea. Într-o zi fata a început să cânte iar paznicii
s-au uitat la ea şi pe loc s-au îndrăgostit de chipul acela fermecător. Îi erau ca nişte sclavi, iar prinţesa astfel a reuşit să scape din castel şi a început drumul spre Soare cu cei patru paznici după ea. O mare parte din drum au mers prin câmpuri acoperite cu fel şi fel de flori. Când poposeau, paznicii vânau iar fata studia florile şi aproape că ştia orice floare şi fiecare miros. Au întâlnit oameni buni,care le-au dat nişte indicaţii dar şi oameni răi care vroiau să-i jefuiască doar pentru o punguţă de galbeni pe care o aveau la ei, dar nu reuşeau datorită celor patru viteji ostaşi. Abia după cinci zile regele a aflat că prinţesa dispăruse şi a plecat împreună cu zece mii de viteji în căutarea ei. Prinţesa avea un avans bun, dar regele avea cai. Drumul lor a durat zece zile şi zece nopţi. dar într-un final au ajuns la palatul de aur al măreţului Soare. În acel moment tocmai se întorcea şi Soarele acasă, dar şi împăratul ajunsese. Soarele cum a privit la fată s-a îndrăgostit de ea şi i-a spus:
- Eşti cea mai frumoasă prinţesă pe care am văzut-o! Şi am văzut multe....
- Şi tu m-ai fermecat cu frumuseţea ta şi as dori să ne căsătorim!
- Desigur că şi eu aş vrea! Dar ştii de blestem?
- Da, dar eu nu cred că se va întâmpla ceva.
- Nu voi permite ca fata mea să se căsătorească cu Soarele, iar apoi să se transforme în floare, spuse împăratul.
- Tată,nu te poţi pune în calea iubirii noastre! spuse prinţesa.
- Ba uite că pot! se încăpăţâna regele.
Soarele,fiind de partea prinţesei şi fiind mult mai puternic decât regele şi armata sa îi întemniţă pe toţi sub imensul său palat.
După ceva timp nu i-a mai păsat de blestem şi fata s-a căsătorit cu soarele. Imediat după ziua nunţii fata a dorit să-l vadă pe Soare în toată splendoarea lui. Tocmai atunci a reuşit şi împăratul să scape pentru a-i fi dat să vadă cum se împlineşte blestemul. Fata s-a transformat în floare chiar sub ochii soarelui şi ai tatălui ei. Acea floare şi acum se întoarce mereu după soţul ei pentru a-l admira.
Aceasta este FLOAREA SOARELUI!