„L-am aflat pe Hristos!”

O minune cutremurătoare s-a petecut într-un spital.
 Un oarecare copil a fost adus la urgenţa unui spital. După analizele făcute în grabă, medicul a hotărât următoarele, spunându-i totodata şi copilului:
 – Îţi voi deschide inima…
Atunci copilul l-a întrerupt dintr-o data şi i-a spus:
 – Înlăuntrul inimii mele Îl veţi găsi pe Hristos.
Chirurgul l-a privit cu curiozitate şi, fiindcă nu credea, şi-a ridicat sprâncenele şi i-a spus copilului:
 – Voi deschide inimioara ta ca să constat vătămările pe care ţi le-a pricinuit boala.
 – Da, dar când îmi veţi deschide inima, Îl veţi afla pe Hristos.
Medicul a aruncat o privire curioasă spre părinţii copilului, care stăteau liniştiţi lângă el, apoi a continuat:
 – După ce voi constata vătămările, îţi voi închide inima şi pieptul, după care voi hotărî ce voi face.
 – De acord, a spus copilul, dar Îl veţi afla pe Hristos în inima mea. Sfânta Scriptură spune că Hristos locuieşte acolo înlăuntru. Şi toate cântările bisericeşti spun că Hristos locuieşte acolo, înlăuntru inimii noastre. Dumneavoastră Îl veţi afla înlăuntrul inimii mele.
Atunci chirurgul a răspuns:
 – Îţi voi spune exact ce voi afla în inima ta. Voi afla acolo un muşchi cardiac deteriorat, o circulaţie redusă a sângelui şi vase de sânge slăbite. Şi atunci voi putea, dacă voi şti şi dacă voi avea posibilitatea, să te fac bine.
 – Şi pe lângă acestea Îl veţi afla şi pe Hristos, Care locuieşte acolo.
Medicul a ieşit enervat din sala de consultaţii, spunând: „Sărmanul copil!”.
Aşa cum hotărâse, a săvârşit intervenţia chirurgicală… Vătămările erau grave, aşa cum prevăzuse din consultaţiile făcute. Nu putea face nimic… După ce a sfârşit intervenţia, s-a retras în biroul său ca să consemneze în registrul chirurgiei însemnările sale referitoare la intervenţie: aorta deteriorată, vena pulmonară deteriorată, degenerare musculară pe scară largă. Nici o nădejde de transplant. Nici o nădejde de vindecare. Tratament: calmante şi odihnă completă. Prognoza: moartea va veni în scurt timp… A lăsat calculatorul şi s-a ridicat. Apoi adresându-se la Hristosul copilului, a strigat:
 – De ce? De ce ai făcut aceasta? L-ai trimis aici în halul acesta… L-ai condamnat să moară de mic de această boală. De ce? De ce?
Atunci din adâncul fiinţei sale a auzit un glas, răspunzându-i:
 – Acest copil nu este menit să trăiască multă vreme în turma voastră. Acest copil aparţine turmei Mele şi aşa va fi pentru totdeauna. Aici, în turma Mea, nu există nici o durere. Se va uşura atât de mult, încât nici nu-ţi poţi închipui. Într-o zi părinţii lui îl vor întâlni aici şi vor cunoaşte ce este pacea. Turma Mea va continua să se înmulţească…
Lacrimi curgeau din ochii chirurgului. Însă sentimentele sale împotriva lui Dumnezeu, pline de egoism, se răzvrăteau înlăuntrul său, spunând: „Ai făcut această făptură, ai făcut această inimă, care este condamnată să moară în câteva luni. De ce?”.
Atunci glasul din lăuntrul său i-a răspuns: „Copilul trebuie să se întoarcă la turma Mea, pentru că şi-a săvârşit îndatorirea. Nu l-am plăsmuit pe copil pe pământ ca să-l pierd, ci pentru a afla o altă oaie pierdută”.
Medicul a înţeles că acel copil nu a venit acolo la întâmplare, ci venise pentru el. El însuşi a primit o lecţie creştinească. Amintirile jucau în mintea sa. Din pricina multor sale reuşite profesionale, sufletul său devenise ultima grijă.
A intrat în salonul copilului, s-a aşezat pe pat lângă copil. Acolo erau şi părinţii lui. Copilul s-a deşteptat şi a şoptit:
 – Mi-aţi deschis inima?
– Da! a răspuns vădit emoţionat medicul.
 – Şi ce aţi aflat?, a întrebat copilul.
 – L-am aflat pe Hristos, a răspuns medicul şi a început să plângă, aşa cum plângea când el însuşi era copil, în urmă cu vreo cincizeci de ani.
De atunci copilul şi medicul au devenit cei mai buni prieteni.
(Sursa: www.marturieathonita.ro)