Jurnalul unui intelectual creştin

„Admirabila tăcere” este titlul jurnalului profesorului Alexandru Mironescu editat în colecţia „Arhiva Rugului Aprins” la editura clujeană Eikon, prin osârdia lui Marius Vasileanu. Deşi acoperă o perioadă scurtă de timp, 2 iulie 1967-29 septembrie 1968, mănunchiul însemnărilor intelectualului creştin Mironescu este impresionant (388 p.).
Aproape în fiecare zi, uneori poate lapidar (pentru istoricul care doreşte cât mai multă informaţie), îşi aşterne rememorarea zilei abia terminată, dar mai ales gândurile şi sentimentele faţă de unii prieteni, cunoştinţe, dar şi aprecierile faţă de unele evenimente culturale la care a participat sau despre care a auzit. Mai ales gândurile lui Alexandru Mironescu trădează statura unui intelectual cu autentice preocupări creştine, complet ancorat în frământările culturale şi chiar politice ale epocii, atât cât se putea sub „libertatea” asigurată de regimul comunist. Deopotrivă Mironescu este un căutător al manifestărilor culturale din exterior, în special din spaţiul francez în care s-a format, păstrându-şi obiectivitatea atunci când un Charles de Gaulle duce o politică diferită faţă de majoritatea statelor occidentale. Nu pentru că ar fi prooccidental, ci pentru că Mironescu nu vede cu ochi buni o dezbinare a Occidentului în faţa pericolului sovietic-ateist. Facem această afirmaţie deoarece în jurnalul său, Mironescu vede marxismul ca o ideologie perimată, lipsită de actualitate şi cu un demers eşuat. Desigur că nu poate susţine nici curentele seculariste care îşi fac loc tot mai mult în spaţiul apusean, deoarece Mironescu pledează pentru „o iconomie a întoarcerii la adevăr, a recunoaşterii unor permanenţe esenţiale”. Iar astfel de aprecieri, în particular, sunt valabile în cazul lui Mironescu. Bunăoară, în jurnalul său mărturiseşte: „Simt o teribilă nevoie să stau o vreme la mănăstire, să aud toaca, clopotele, liniştea şi rugăciunile acelea de la mănăstire, care sunt mereu pentru mine Scăldătoarea Siloamului, care îmi reîmprospătează întreaga fiinţă”. Şi nu este un simplu simţământ la Mironescu, deoarece scrie în altă parte: „Recomand drept carte de căpătâi Ceaslovul, tipărit în 1945, sub păstoria patriarhului Nicodim, mare cărturar şi diortositor, îl recomand nu numai pentru conţinutul duhovnicesc inepuizabil, ci şi pentru rafinata şi înalta şi incomparabila lui poezie şi de o desăvârşită şi uimitoare limbă românească. Îl recomand ca o hrană de fiecare zi şi o sursă neistovită pentru toate vârstele şi toate exigenţele”.