Iubit-am bunăcuviinţa casei Tale şi locul locaşului slavei Tale (Psalmul 25, 8)

„Jertfi-voi ţie cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta ta. Suitu-te-ai pe Cruce cu putere fiind încins, şi luptându-te cu tiranul, ca un Dumnezeu din înălţime l-ai surpat, şi pe Adam cu mână nebiruită l-ai înviat.Înviat-ai strălucind frumos din mormânt Hristoase, şi ai risipit pe toţi vrăjmaşii cu dumnezeiască puterea ta, şi toate ca un Dumnezeu de veselie le-ai umplut.” (Canonul Utreniei, Cântarea a şasea a glasului al patrulea)

Fiecare om după putere, pricepere şi gust se străduieşte să înfrumuseţeze spaţiul în care trăieşte. În ultimii ani din ce în ce mai multe case, străzi, oraşe devin din ce în ce mai frumoase. Eforturile fiecărui om sau comunităţi, cu siguranţă, nu sunt mici, dar când rezultatul este frumos totul este bine.
Sunt situaţii în care oricât de mare este strădania nu se poate finaliza acţiunea de înfrumuseţare şi atunci este chiar neplăcut. Trist, dar adevărat, este că sunt persoane care nici măcar nu se străduiesc să facă ceva în acest sens şi aceasta este neplăcut pentru ei, dar mai ales pentru cei din împrejurimi. Prima, dar mai ales a doua categorie de persoane, pentru a se scuza mai ales în conştiinţa lor sunt gata să dea vina pe alţii. Astfel de oameni au constatat că cel mai comod este să acuze Biserica, pentru că membrii ei nu ripostează şi cu adevărat marea majoritate a bisericilor sunt frumoase şi bine îngrijite. Aproape că sunt dispus să afirm că atunci când în presă nu prea sunt subiecte de comentat se mai acuză o investiţie făcută de creştini în locaşurile de închinare.

Mult preţuieşte un om smerit dar harnic (Pildele lui Solomon 12, 9)
Sfânta Scriptură ne învăţă multe lucruri, printre care să fim smeriţi şi harnici. Creştinul lucrează cu temeinicie şi acasă şi la servici ca pentru Dumnezeu. Mai mult decât atât nu caută aprecieri de la oameni, mulţi fugind chiar de ele, pentru că vor să fie răsplătiţi de Domnul.
De altfel, mai toţi au trăit mai întâi bucuria darurilor divine şi abia apoi au devenit creştini arzători pentru credinţă şi Biserică. Creştinul practicant a trăit numeroase minuni în diverse momente ale vieţii. Pentru mulţi cele mai marcante, probabil că, au fost darurile primite la ceas de cumpănă, dar cu timpul conştientizezi darurile dumnezeieşti din fiecare clipă. Astfel de oameni sunt gata să înfrumuseţeze casa Domnului cu tot ce se poate mai de preţ şi fiind harnic au şi posibilitatea economică. Pentru un creştin este firesc să fie mai frumoasă casa lui Dumnezeu decât casa personală.
Cel care participă cu toată atenţia la sfintele slujbe aude textul mai sus prezentat. Acesta reaminteşte, ca un pedagog bun, cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi că este potrivit să jertfim Domnului, aşa cum face tot creştinul.
Cred că acest text l-a determinat pe un creştin din judeţul nostru să dăruiască bisericii din sat un sistem nou de încălzire, deşi cugetase să îl doneze pe cel ce îl scotea din locuinţa personală. Când preotul a primit sistemul de încălzire ambalat în ambalajul original la întrebat pe enoriaş:
Dar nu ai zis că ne dăruieşti cel pe care îl scoţi din casa ta?
Părinte am cugetat şi am concluzionat că nu se poate să îi dăruiesc lui Dumnezeu ceea ce eu aş fi aruncat.