Îţi dau în dar Fericirea

Există bucurie, mulţumire, dragoste, tristeţe, veselie, dar fericirea pe care ţi-o poate aduce un copil nu cred că are margini. Chiar şi atunci când fericirea este împletită cu tristeţi şi dezamăgiri, viaţa este frumoasă aşa, ca un lung drum cu urcuşuri şi coborâşuri.  În lungul drum al vieţii pe care am purces nu am parcurs decât puţin, suntem datori să fim stânci tari şi să înfruntăm tot ceea ce ne este hărăzit.
Dacă întrebăm în jurul nostru ce-şi doreşte fiecare de la viaţă vom auzi că FERICIRE. Fericirea şi, mai ales, dobândirea ei este ţinta, de multe ori iluzorie, a tuturor aspiraţiilor omeneşti. Definită ca o stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină, fericirea este o noţiune a conştiinţei morale ce se referă la împlinirea supremă a fiinţei umane. Octavian Paler spunea că „Fericirea nu este să ai ceea ce doreşti, ci să doreşti ceea ce ai”. E drept că fiecare vede fericirea în moduri diferite. Dar fiecare se bucură necondiţionat atunci când i s-a născut un copil.

Cordonul ombilical al sufletului nu îl va tăia nimeni, niciodată
Mari sunt emoţiile şi mare este bucuria naşterii. Se bucucură părinţii, se bucură bunicii, se bucură familia toată, dar mai presus de toţi se bucură mama. Nu există bucurie mai mare şi mai înălţătoare decât minunea cu care Dumnezeu a îmbogăţit femeia. Nu există sentimente de fericire mai profunde şi mai grăitoare decăt acelea de a purta în pântece un prunc şi de a-l ţine la sân, pregătindu-l pentru viaţă.
Nicolae Labiş în versurile „Biografie” mărturiseşte:
„Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună;
Plinului pântec aşa îi cânta într-o noapte cu lună.”
Da, aşa vorbeşte mama cu pruncul ce-l poartă în pântec. Numai între ei poate exista o astfel de legătură. Ea îi prevede copilului păşirea în această viaţă alături de „Fecioara pământului”. Şi tocmai pentru ca fericirea să fie deplină, naşterea se mai întâmplă odată, pentru că fiecare prunc primeşte un îngeraş păzitor spre a împlini porunca „Adevărat, adevărat zic ţie, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre întru împărăţia lui Dumnezeu.”

Mă emoţionează mai mult Botezul decât Nunta
Taina Sfântului Botez este o ceremonie unică, înălţătoare, emoţionantă. Pruncului, înainte de a fi încreştinat, i se citesc rugăciuni ce au rol de a şterge păcatul strămoşesc. Aşa se face legătura cu înaintaşii şi astfel, bunul Dumnezeu ne îmbrăţişează încă o dată iertându-ne. Duhul Sfânt este chemat pentru a sfinţi apa în care pruncul este scăldat pentru a primi grija îngeraşilor. Botezul  a devenit astfel Taina în care, prin întreita scufundare în apă, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, cel ce se botează se curăţă de păcatul strămoşesc, se naşte la o nouă viaţă spirituală şi devine membru al familiei Domnului, el poate de acum intra în Sfânta Biserică şi a se închina lui Hristos, Maicii Sale şi Tuturor Sfinţilor întru o viaţă liniştită şi fericită.

Primele daruri sunt de la Dumnezeu
Taina Botezului este urmată de Taina ungerii cu Sfântul Mir. Membrele celui botezat se ung cu mir în timp ce se rostesc cuvintele rânduite: „Pecetea darului Sfântului Duh, Amin”. Prin această lucrare se oferă pruncului certitudinea că Dumnezeu este cu el, că a primit harul perfecţionării vieţii care începe o dată cu Sfântul Botez. Acum, încreştinat, primeşte Hrana Trupului şi Sângelui Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care s-a jertfit pentru noi păcătoşii întru a noastră fericire.
Iată de ce am pornit de la ideea de fericire!
Ce te poate ferici mai mult decât atunci când duci la altar un păgân şi aduci un creştin? Ce poate fi mai emoţionant decât să ţii în braţe un prunc ce a primit darul Sfântului Duh?