Istoria Aşezămintelor Brâncoveneşti în imagini şi cuvinte

La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut recent volumul Istoria Aşezămintelor Brâncoveneşti în imagini şi cuvinte.
„Monument istoric zidit spre veşnica pomenire a jertfei Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti, strălucită ctitorie a celei de-a şasea fiice a Domnitorului Martir al Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu, are vocaţia împletirii spiritualităţii cu istoria, timpului cu veşnicia, artei cu filantropia, demnităţii naţionale cu deschiderea universală.
Anul acesta, 2014, este proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române An Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la împlinirea a 300 de ani de la moartea lor martirică. În acest context, comemorarea ctitorilor Bisericii Domniţa Bălaşa şi a Aşezămintelor Brâncoveneşti este deodată un act de cult şi de cultură.
Moştenind de la tatăl său dârzenia neamului Brâncovenilor, Domniţa Bălaşa şi-a purtat întreaga viaţă cu demnitate rana nevindecată a martiriului familiei sale.
Surghiunită şi trăind dureri şi umilinţe greu de închipuit, cu averile din ţară confiscate, Domniţa Bălaşa nu şi-a uitat patria, unde a revenit după trei ani de exil de la uciderea tatălui şi a fraţilor ei. Iar Dumnezeu le-a ajutat, ei şi soţului său, marele ban Manolache Lambrino, să cunoască zile mai liniştite spre sfârşitul vieţii. Nici faptul că nu a avut urmaşi nu a schimbat cugetul acestui vlăstar domnesc, Domniţa Bălaşa lăsându-şi întreaga avere bisericii ce-i poartă numele şi fixându-i cele două meniri pe care le va păstra peste veacuri: grija pentru bolnavi şi suferinzi, prin înfiinţarea azilului ori xenodo-chionului, cuvânt grecesc ce înseamnă „primirea străinilor”, şi susţinerea culturii creştine, prin înfiinţarea uneia dintre primele şcoli gratuite din Bucureşti.
Această moştenire a Domniţei Bălaşa a fost mult sporită, un veac mai târziu, de către şotia ultimului urmaş direct al Brâncovenilor, Safta Brâncoveanu, femeie cu viaţă sfântă, care a slujit spre sfârşitul vieţii ca monahie la Mănăstirea Văratic. Având şi ea parte de aceeaşi încercare ca şi Domniţa Bălaşa - lipsa urmaşilor - şi-a apropiat ca fii de suflet pe mulţi dintre suferinzii şi săracii din Bucureşti, care au aflat, vreme de un veac şi jumătate, vindecare ori alinare în Spitalul ctitorit de această mare doamnă, exemplu grăitor al sintezei dintre tradiţia răsăriteană bizantină şi cea occidentală.
Lucrarea de faţă, intitulată: „Istoria Aşezămintelor Brâncoveneşti în imagini şi cuvinte ” ne prezintă istoria Bisericii Domniţa Bălaşa, condamnată de regimul comunist ateu să fie ascunsă în spatele unui şir înalt de blocuri cenuşii, ducând însă cu demnitate, precum odinioară Prinţesa Bălaşa, durerea uciderii familiei sale: demolarea Aşezămintelor Brâncoveneşti.
Cartea oferă descrieri detaliate ale celor patru biserici succesive, care au fost ridicate pe acelaşi loc, de-a lungul a peste două veacuri şi jumătate, în zona prundului Dâmboviţei. Descrierea celei de-a patra biserici este cu precădere amănunţită, mulţumită păstrării unui număr mai mare de documente din vremea ridicării ei.
De asemenea, nu au fost omişi nici slujitorii bisericii şi ai Aşezămintelor Brâncoveneşti: arhierei, preoţi, medici, epitropi ori muzicieni, fiecare personalitate importantă pentru istoria acestui sfânt locaş aflându-şi o prezentare potrivită în paginile acestei lucrări.
În mod deosebit trebuie menţionată ilustrarea contribuţiilor pe care eforii supraveghetori, funcţie de răspundere în care Testamentul ctitorei numeşte pe mitropoliţii Ungrovlahiei şi ulterior pe patriarhii Bisericii Ortodoxe Române, le-au adus de-a lungul timpului în vederea conservării şi propăşirii Aşezămintelor, începând cu mitropolitul Neofit al II-lea, cel care a organizat mai bine administrarea Aşezămintelor, continuând cu mitropolitul primat Calinic Miclescu, nou ctitor al bisericii, şi cu patriarhii care au păstorit până la noi, ocrotitori ai autonomiei şi păstrători, pe cât a permis vitregia vremurilor, ai integrităţii acestei instituţii cultural-filantropice.
Urmând exemplul acestor iluştri înaintaşi, binecuvântăm apariţia acestei lucrări şi îi felicităm pe toţi cei care s-au ostenit pentru a face posibilă tipărirea ei, sperând că ea va face cunoscută credincioşilor adevărata menire a Aşezămintelor Brâncoveneşti, acest dar făcut Bisericii şi poporului român de către familia Brâncovenilor, menire pe care acestea trebuie să o recupereze deplin acum, în această vreme de libertate”. (Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel)