Invitaţie la muzica ... inimii

 

Observ tot mai des în ultima vreme că oamenii care ajută alţi oameni, în orice împrejurare şi des, sunt priviţi ori cu suspiciune, ori cu uimire. Cei care sunt suspicioşi în privinţa unui astfel de om săritor se întreabă ce urmăreşte el, ce interese are de acordă aşa de uşor ajutorul său. Uimiţii privesc pe altruişti ori ca pe nişte ciudaţi, ori înţeleg adevăratul sens al faptelor lor. Sunt oameni care ajută pur şi simplu, pentru că nu pot îndura suferinţa altora, pentru că nu pot sta „cu mâinile în sân” fără să le pese, pentru că au în firea lor un soi de maternitate, o pornire firească spre a proteja, a fi sprijin pentru oameni, pentru că sunt Oameni. Poate vă spuneţi acum: „Rar mai găseşti astfel de oameni!”. Nu este aşa. Dacă veţi privi mai atent în jur veţi descoperi că sunt mulţi astfel de oameni şi veţi privi viaţa cu mai multă bucurie ştiind că încă avem Oameni. Iar privindu-i des, vom ajunge să ne dorim şi chiar să fim ca ei. „Oameni, semănaţi cu iubire câmpia din voi!” („Oameni” – Aurelian Andreescu)