Învierea Domnului într-o inimă curată

„Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim.” Una dintre condiţiile esenţiale pentru a ne bucura de Înviere cu bucurie duhovnicească este dobândirea unei inimi curate, ori cel care a învăţat să ierte este mult mai curat în inima sa decât cel care păstrează în adâncul fiinţei sale, în inimă spinii urii, ai răzbunării, ai gândului rău îndreptat asupra aproapelui. Exerciţiul iertării ne-a însoţit pe parcursul Postului Mare şi este bine să ne însoţească pe tot parcursul vieţii. Nu ne putem bucura dacă nu ne-am făcut datoria, iar una dintre datoriile creştinului este iertarea „de şaptezeci de ori câte şapte” a celor ce greşesc. Bucuria, însă, nu este o datorie! Ea este o calitate, o virtute, un dar dumnezeiesc pe care îl dobândesc cei care iartă „toate pentru Înviere” pentru că de Învierea lui Hristos toţi trebuie să se veselească: „Cerurile după cuviinţă să se veselească si pământul să se bucure si să prăznuiască toată lumea cea văzută  si cea nevăzută; că a înviat Hristos, veselia cea veşnică”. A fi bucuros, a fi vesel în „Hristos veselia cea veşnică” este un dar, o binecuvântare pe care o primesc cei care iubesc şi Hristos este veselia cea veşnică tocmai pentru că în El Dumnezeu şi-a revărsat asupra noastră dragostea Sa prin care ne-a eliberat din robia păcatului.
Hristos a înviat!