Întoarcerea din păcat

Momentul hotărârii este momentul cel mai important al întoarcerii. Ceea ce urmează după aceea este deja împlinirea a ceea ce îşi pune omul în minte în acel moment să facă. Dacă fiul risipitor n-ar fi ajuns la această hotărâre, nu ar fi mers la tatăl său - şi nemergând la el, nu i-ar fi rămas decât să se vaite de sărăcia şi de foamea sa, şi împăcându-se cu starea sa amărâtă ar fi rămas în ea pentru totdeauna. Dar iată că Domnul i-a ajutat: el s-a sculat şi a mers la tatăl său, i-a spus ceea ce plănuise să îi spună - şi a fost întâmpinat cu milostivire, iertat, îmbrăcat, încălţat, săturat, primit iarăşi ca fiu. Şi a fost bucurie mare în toată casa!
Iată sfârşitul hotărârii fiului risipitor de a se întoarce la tatăl său. În întoarcerea păcătosului, tot ce se înţelege prin acest nume de „întoarcere” se împlineşte atunci când el, hotărându-se să se îndrepte, mărturiseşte păcatele sale şi, primind dezlegare de la părintele duhovnicesc şi iertare de la Domnul, se împărtăşeşte cu Sfintele, Preacuratele şi de viaţă Făcătoarele lui Hristos Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Şi asta e urmarea hotărârii păcătosului de a merge la Domnul - însă nu este un adaos la lucrarea întoarcerii, ci este împlinirea lui neapărat trebuincioasă, este pecetluirea a ceea ce s-a format în inimă în minutele când hotărârea a fost luată. Amintesc de lucrul acesta ca nu cumva să se gândească cineva că s-ar putea mărgini doar la întoarcerea lăuntrică la Domnul, depărtându-se de Dumnezeieştile Taine. O astfel de întoarcere nu este de nădejde şi nu va duce la nimic bun.
Dacă fierarul, după ce a făcut cum trebuie cuţitul, nu îl căleşte, cuţitul rămâne moale şi bun de nimic. La fel şi omul care s-a hotărât să lase păcatul şi să înceapă a lucra Domnului, dacă nu primeşte spovedania şi Sfânta Împărtăşanie, nu are putere şi bărbăţie să facă nici un lucru bun: se moleşeşte, pierde prilejurile de a face binele şi mai întotdeauna se lasă biruit de piedici: iar asta înseamnă aproape acelaşi lucru cu a rămâne în starea dinainte sau a rămâne la jumătatea drumului. Cel care s-a hotărât, acela s-a şi sculat. Însă, precum cei care s-au sculat se îmbracă şi se pregătesc de treburile lor, şi cel ce s-a hotărât să lase păcatul şi să meargă la Dumnezeu trebuie să se îmbrace şi să se înarmeze cu harul spovedaniei şi al Sfintei Împărtăşanii, ca să iasă la lucrarea slujirii lui Dumnezeu şi a mântuirii cu putere, înzestrat cu armele cuvenite. Atunci când trece noaptea şi se face zi, omul „iese la lucrul său şi la lucrarea sa până seara”; de asemenea, atunci când trece noaptea păcatului şi răsare în suflet ziua harului întru Hristos Iisus, cel ce a primit har iese la lucrarea sa şi lucrează până ce vine seara vieţii sale, Domnul ajutând şi întărind bunele lui planuri cu bunăvoinţa şi binecuvântarea Sa.
Astfel e, fraţilor, calea întoarcerii de la păcat la Dumnezeu şi la slujirea lui Dumnezeu! Deci scoală-te, cela ce dormi, şi învie din morţi, şi te va lumina Hristos! Daca ţi-e greu acum, pregăteşte-te, cel puţin, de post, la începutul căruia apostolul va grăi către tine: „Iată, acum este vremea bineprimită! Iată, acum este ziua mântuirii!”