Inteligenţele multiple şi sensul vieţii

Am auzit de curând pe cineva afirmând că şi-a luat un anumit loc de muncă doar pentru a-i folosi ca rampă de lansare spre … mai sus (?!). Ce o fi însemnând „mai sus” acesta de fapt? Ce drag de meserie, de oamenii cu care lucrează acea persoană o fi având dacă îşi caută un loc de muncă pe post de rampă, un mod căldicel şi comod de a trăi viaţa? Oare persoana şi-a pus întrebarea cât de frustrat se va simţi mai târziu, când va înţelege că fără drag de profesie şi de oamenii pentru care lucrează nu a reuşit decât să strângă nemulţumire după nemulţumire şi în sufletul său, şi în al celor pentru care îşi face, mai mult sau mai puţin, meseria. În ce măsură un astfel de om îşi face cu adevărat meseria? Noi ignorăm cu desăvârşire că Dumnezeu ne-a dat fiecăruia anumite harisme, fiecăruia dintre noi i-a dat într-o anumită măsură, într-o anumită combinaţie, unice, după cum unici suntem fiecare. Din păcate foarte mulţi dintre noi nu ne urmăm menirea, ci devenim în viaţă ceea ce vor părinţii, ori ceea ce am văzut că au fost părinţii, ori ceea ce ni se pare mai comod din punct de vedere al efortului, sau din punctul de vedere social şi/sau economic. Educaţia noastră ignoră, atât în familie cât şi în şcoală, inteligenţele multiple cu care am fost înzestraţi de Dumnezeu, altfel spus talanţii primiţi ca harisme (daruri dumnezeieşti care ne defines şi ne ajută să ajungem la asemănarea cu Creatorul). Această ignoranţă nu face bine nimănui, nici societăţii, ba chiar s-ar putea să cam lase şi Raiul să aştepte.