Înfrânarea prin post

Precum trupul îngreunat de mulţimea mâncărilor face mintea molâie şi greoaie, tot aşa când e slăbit de prea multă înfrânare face partea contemplativă a sufletului, posomorâtă şi neiubitoare de cunoştinţă. Deci mâncările trebuie să se potrivească cu starea trupului. Când trupul e sănătos, trebuie să fie chinuit atât cât trebuie, iar când e slăbit, să fie îngrijit, dar cu măsură. Căci cel ce se nevoieşte nu trebuie să-şi slăbească trupul decât atâta cât trebuie ca să-i înlesnească lupta, ca prin ostenelile trupului şi sufletul să se curăţească după cuviinţă.
Precum pământul udat cu măsură face să răsară cu cel mai mare spor sămânţa curată semănată în el, dar înecat de multe ploi aduce numai spini şi mărăcini, aşa şi pământul inimii, de vom folosi vinul cu măsură, va scoate la iveală, curate, seminţele ei fireşti, iar pe cele semănate de Duhul Sfânt în ea le va face să răsară foarte înfloritoare şi cu mult rod; dar de o vom scălda în multă băutură, va preface în spini şi mărăcini toate gândurile ei.
Când mintea noastră înoată în valurile băuturii, nu numai că vede în somn cu patimă chipurile zugrăvite de draci, ci îşi plăsmuieşte şi în sine anumite vederi frumoase, îmbrăţişând cu foc nălucirile sale, ca pe nişte amante. Căci înfierbântându-se mădularele ce servesc la împreunarea trupească de căldura vinului, mintea e silită să-şi înfăţişeze vreo umbră plăcută a patimii. Se cuvine deci ca, folosindu-ne de dreapta măsură, să ne ferim de vătămarea ce vine din lăcomie. Căci dacă nu s-a născut în minte plăcerea, care să o împingă spre zugrăvirea păcatului, ea rămâne întreagă lipsită de năluciri şi, ceea ce-i mai mult, neafemeiată.
Cei ce vor să-şi înfrâneze părţile trupului care se umflă, nu trebuie să umble după băuturile drese, pe care meşterii acestei născociri le numesc aperitive, fiindcă deschid drumul spre pântece belşugului de mâncări. Căci nu numai calitatea lor e vătămătoare pentru trupurile celor ce se nevoiesc, ci şi însăşi amestecarea lor prostească răneşte foarte tare conştiinţa temătoare de Dumnezeu. Ce-i lipseşte doar vinului, ca să fie muiată asprimea lui prin amestecarea cu felurite dulcegării?
Domnul nostru Iisus Hristos, învăţătorul acestei sfinţite vieţuiri, a fost adăpat cu oţet în vremea patimilor de către cei ce slujeau poruncii diavoleşti, ca să ne lase (îmi pare mie) o pildă învederată despre dispoziţia ce trebuie să o avem în timpul sfinţitelor nevoinţe. Căci nu trebuie să se folosească, zice, de mâncări şi băuturi dulci cei ce se luptă împotriva păcatului, ci să rabde mai degrabă, fără şovăire, acreala şi amărăciunea luptei. Dar s-a mai adăugat şi isop în buretele ocării ca să ni se arate deplin modul în care ne putem curăţa. Căci acreala este proprie nevoinţelor, iar curăţirea e proprie desăvârşirii.