În Biserică nu există deznădejde

Biserica este viaţă nouă în Hristos. În Biserică nu există moarte, nu există iad. În Evanghelia lui Ioan se spune: „Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac (Ioan 8, 51). Hristos desfiinţează moartea. Cel ce intră în Biserică se mântuieşte, devine veşnic. Viaţa este una, o curgere fără de sfârşit în care nu există moarte. cel ce urmează poruncilor lui Hristos nu moare niciodată. Moare după trup, după patimi, dar se învredniceşte a trăi încă din această viaţă în Rai, în Biserica noastră, iar apoi în veşnicie. Cu Hristos, moartea devine puntea pe care va trebui să o trecem cândva pentru a continua să trăim în lumea cea neînserată.
Şi eu, după ce m-am făcut monah, am crezut că nu mai există moarte. Aşa am simţit şi simt mereu, că sunt veşnic şi nemuritor. Cât de frumos!
În Biserică, prin Tainele care ne mântuiesc, nu există deznădejde. Chiar dacă suntem foarte păcătoşi, ne spovedim, ne citeşte preotul şi aşa suntem iertaţi, înaintăm către nemurire fără nicio frământare, fără nicio teamă.
Când Îl iubim pe Hristos, trăim viaţa lui Hristos. Îndată ce izbândim aceasta, cu harul lui Dumnezeu, trăim o altă stare, una de invidiat. Pentru noi nu există nici o spaimă. Nici moarte, nici diavol, nici pierzanie. Toate acestea există pentru oamenii care se află departe de Hristos, pentru cei ce nu sunt creştini. Pentru noi, creştinii, cei ce facem voia Lui, aceste lucruri nu există. Adică există, dar atunci când ucidem în noi pe omul cel vechi, dimpreună cu patimile şi cu poftele lui (Gal. 5, 24), nu mai dăm însemnătate nici diavolului, nici răului. Nu ne mai preocupă. Ceea ce ne preocupă este iubirea, slujirea lui Hristos şi a aproapelui său. Îndată ce ajungem la măsura de a simţi bucuria, iubirea, slujirea lui Dumnezeu fără de nici o teamă, atunci putem spune: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Gal. 2, 20). Nimeni nu ne împiedică să pătrundem această taină.