Iartă-mă, Doamne! Iartă-mă, frate!

Întotdeauna, perioadele de post şi îndeosebi Postul Mare, sunt pentru credincioşi perioade de cumpănire a propriei vieţi, perioade de interiorizare şi de străduinţă duhovnicească în dorinţa de o cât mai mare cunoaştere a lui Dumnezeu. Este absolut normal să fie aşa. Timpul ciclic care include tot calendarul liturgic în interiorul căruia credinciosul trăieşte personal fiecare sărbătoare, fiecare perioadă de timp sacru cu încărcătura specifică, ne întoarce mereu la rânduielile duhovniceşti prin a căror practică şi trăire suntem pe pământ ca în cer. De aceea în calendarul liturgic avem mai multe începuturi şi astăzi este un nou început: cel al Postului Mare. În acest parcurs ne propunem multe şi ne dorim, de obicei, să renunţăm la obiceiurile noastre negative. Conştiinţa păcatului lucrează mai mult şi ne dăm seama că orice greşeală pe care o săvârşim este o scădere înaintea lui Dumnezeu, dar şi înaintea oamenilor. Smerenia vameşului şi pocăinţa fiului risipitor ne-au arătat că oricând putem greşi, dar şi că Dumnezeu ne aşteaptă şi ne primeşte cu braţele deschise. Numai împins de smerenie şi în duh de pocăinţă îţi poţi cere iertare de la Dumnezeu şi de la semenii tăi. Iertarea reface relaţiile şi de aceea, înainte de a începe Postul Mare suntem chemaţi să ne iertăm unii pe alţii şi să ne cerem iertare pentru ca parcursul postului să fie unul folositor şi plin de roade duhovniceşti.