Hristos merge spre Patimă

Începând cu Duminica a V-a din Postul cel Mare, Biserica ne pregăteşte liturgic, într-un mod tot mai intens, de Patimile Domnului. Prin însăşi gura Domnului aflăm că El se suie la Ierusalim pentru a trece prin Sfintele Pătimiri, dar şi pentru a învia: „Iată urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna cărturarilor şi fariseilor, care-L vor condamna la moarte şi-L vor da pe mâna poporului. Îl vor batjocori, Îl vor biciui, Îl vor scuipa în faţă şi-L vor omorî. A treia zi, însă, va învia” (Matei 20, 18). Este esenţial să cunoaştem legătura dintre Patimile şi Învierea Domnului pentru că această legătură dă sens întregii învăţături creştine, vieţii noastre pământeşti şi perspectiva veşniciei devine prin aceasta o realitate aproape sensibilă încă de pe pământ: „dacă Hristos n-a înviat zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre; şi atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.” (I Corinteni 15, 17-19).
În rânduiala liturgică slujbele din Săptămâna Patimilor sunt de o frumuseţe unică. Nu poţi să participi la deniile săvârşite în aceste zile fără să resimţi încărcătura duhovnicească legată de apropierea Răstignirii Domnului. De fapt, prin slujbele Bisericii trăim la timpul prezent atât istoria mântuirii cât şi realitatea eshatologică a vieţii de după moarte. În acelaşi timp, nu poţi primi Bucuria Învierii fără să fi fost părtaş Pătimirilor Domnului Hristos cel puţin cu mintea. Cântările bisericeşti, rugăciunile şi textele scripturistice citite în Săptămâna Mare îl aşează pe credincios în preajma Mântuitorului, făcându-l părtaş ucenicilor care îl urmau şi îi sorbeau cuvintele, de cele mai multe ori fără să le înţeleagă. Desigur, în rândul ucenicilor se afla şi Iuda şi există posibilitatea să „îi urmăm” Domnului asemenea lui, posibilitate pe care o întrevede şi Biserica şi pe care nu ne-o dorim. De aceea, într-una din rugăciunile dinainte de Sfânta Împărtăşanie îi mărturisim lui Hristos că nu îi vom „da sărutare ca Iuda...” şi ne asemănăm cu tâlharul pocăit. Aşadar ţine de nevoinţa, de străduinţa personală a fiecăruia să devină ucenic al lui Hristos şi nu trădător. Toată perioada Postului Mare a fost un mijloc de pregătire în acest sens şi, de altfel, toată viaţa noastră poate deveni, dacă vrem, o continuă pregătire pentru primirea cu smerenie a lui Hristos cel Înviat în fiinţa noastră. Nimeni nu se poate bucura cu vrednicie de Hristos, pentru că vrednicia este darul Domnului revărsat peste nevoinţele noastre, iar acest dar se dă unuia mai mult, altuia mai puţin, după cât poate duce fiecare (Pilda talanţilor).

Păcatul este trădare, iar pocăinţa aduce înviere
Trădările noastre pot fi multe şi sunt din nefericire atât de dese. Orice păcat, orice patimă de care ne lăsăm biruiţi este o trădare pe care o facem faţă de iubirea lui Dumnezeu. Putem noi, în acest fel, ca trădători, să ne bucurăm cum se cuvine de Învierea Domnului? Dumnezeu ne oferă neîncetat şansa ca prin Taina Pocăinţei să redevenim fii ai Lui. Tâlharul de pe Cruce, pe care îl pomenim şi într-una din rugăciunile dinainte de Sfânta Împărtăşanie („Cinei Tale celei de Taină...”) a dobândit Raiul prin pocăinţa sa prin care în câteva clipe a conştientizat gravitatea faptelor rele săvârşite de-a lungul vieţii sale şi a primit în urma mărturisirii iertarea păcatelor. Pocăinţa a înviat virtutea smereniei în inima sa, iar Hristos Cel înviat i-a dăruit Raiul. „Pocăinţa tâlharului raiul a dobândit ... că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă” (Ipacoi, glas I, slujba Utreniei). Iată că pocăinţa aducătoare de smerenie, îl aduce pe cel pocăit mai aproape de înviere. Cu ajutorul pocăinţei şi a lacrimilor vărsate înviem din moartea păcatului şi parcurgem duhovniceşte calea către Învierea Domnului. Pătimirile de bunăvoie ale lui Hristos sunt semn al dragostei sale pentru neamul omenesc, dragoste divină care biruie puterea morţii, iar în noi, atunci când cererm ajutorul Lui, alungă orice mişcare păcătoasă a minţii şi a inimii.