Hristos a Înviat! Şi ne-a dăruit nouă viaţă veşnică

„Înnoindu-ne pe noi, cei vechi, şi nepieritori făcându-ne pe noi, cei pieritori, Hristoase, prin crucea Ta, ne-ai poruncit să vieţuim cu vrednicie în înnoirea vieţii. În mormânt fiind închis cu trupul Tău cel mărginit, ai înviat, Hristoase, Cel ce eşti nemărginit; şi uşile fiind încuiate, ai venit înaintea Ucenicilor Tăi, Atotputernice. Păstrând rănile Tale, Hristoase, pe care de bună voie le-ai răbdat pentru noi, le-ai arătat Ucenicilor Tăi, ca pe o mărturie a slăvitei Tale învieri.” (Canonul Utreniei din Duminica a doua după Înviere, Cântarea a 3-a)

Despre multe experienţe din viaţa unui om am scris în rândurile acestei pagini. Sper să fi fost suficient de convingătoare argumentările despre învăţătura Mântuitorului. Speranţa mea se bazează pe faptul că multe din cele prezentate au fost sau pot fi experimentate. Cel care trăieşte după modelul creştin constată că viaţa sa este din ce în ce mai frumoasă. Adevărat este că, fiecare mai abandonăm uneori acest drum al fericiri şi atunci ne convingem şi din experienţele nefericite cât de bine şi de frumos este a fi împreună cu Hristos. Despre acestea am scris, ştiind că nu numai eu am trăit astfel de experienţe, dar cred că de ne amintim unii altora despre firescul fericirii ne putem întării mai mulţi şi mai uşor pe acest drum, ce uneori îl părăsim.
Toţi dorim să fim fericiţi, destul de mulţi caută această stare pe alte căi, poate de aceea sunt puţin cei ce cred că putem fi astfel. Este drept că drumul deschis de Iisus Hristos nu este uşor, dar rezultatele sunt pe măsura efortului depus.
Dintre toate învăţăturile propuse de creştinism cea mai frumoasă, dar greu de experimentat este Învierea.

Înnoindu-ne şi nepieritori făcându-ne pe noi, cei pieritori, Hristoase
Înnoindu-ne cu celelalte experienţe dobândim încredere în învăţăturile Domnului şi aşa putem să avem încredere şi în aceasta ce nu prea poate fi experimentată. Adevărat este că fără nădejdea în înviere, nici drumul greu al creştinismului nu ar fi atât de motivant. Sperând la înviere urmăm calea şi descoperim pe parcurs că şi această viaţă poate fi frumoasă, fericită. Astfel, înţelegem cât de bine este să te comporţi de parcă ai ţine braţele larg deschise spre întreaga lume ca într-un gest de îmbrăţişare a tuturor. Formăm astfel, cu trupul nostru o cruce după modelul Învăţătorului nostru.
Dragostea aceasta curată o învăţăm pas cu pas, perseverenţi fiind. Aceste experienţe ne aduc să fim din ce în ce mai prezenţi în viaţa celor din jurul nostru. Acest fapt ne face să pătrundem chiar şi prin uşile încuiate ale sufletelor acestora, aşa după cum Mântuitorul a făcut după Înviere, intrând la apostoli prin uşile încuiate. Pentru început toate par o metaforă, dar dacă continui să păstrezi drumul cu Hristos constaţi că Învierea nu este închipuită.
Pentru a ne încredinţa pe noi pe toţi de această realitate, Iisus Hristos a păstrat rănile pătimirii sale şi i le-a arătat lui Toma pentru a fi şi pentru noi un argument al acestei realităţi greu de experimentat.
Despre toate acestea şi chiar mai multe ne reaminteşte Biserica prin textele rugăciunilor citite în timpul slujbelor din această duminică.