Hristos a Înviat!

De două săptămâni ne salutăm unii pe alţii în acest mod. Frumos salut! În noaptea Sfântă a Învierii, atunci când auzi întâia oară această exclamaţie, parcă te cuprinde un fior din creştet până în tălpi. Cu bucurie îi saluţi, rând pe rând, în zilele ce urmează, pe toţi cei dragi cu această veste minunată sau confirmi acest adevăr, dacă ai fost salutat astfel de cineva.
Această emoţie sfântă este pe măsura pregătirii noastre pentru această sărbătoare. Pe cât te integrezi mai corect în sfaturile Bisericii cu post, rugăciune şi fapte bune pe atât bucuria şi emoţia Învierii este mai frumoasă. Mai mult decât atât această bucurie este amplificată dacă toţi cei din comunitatea în care vieţuieşti se călăuzesc în existenţa cotidiană după sfaturile Bisericii. Suntem persoane create pentru a trăi împreună şi bucuriile sunt depline dacă sunt înţelese şi împărtăşite de cei apropiaţi.
Apropiată ne este familia, precum şi vecinii sau colegii de şcoală sau muncă. În familie, mai mult sau mai puţin, ne armonizăm unii cu alţii. Nu întotdeauna stau la fel lucrurile şi cu vecinii şi colegii noştri.

Adevărat a Înviat!
Acest salut suntem îndemnaţi să îl folosim până la Înălţarea Domnului. Pentru unii pare obositor şi nefiresc. De vreme ce am aflat după prima întâlnire în care ne-am salutat astfel, de ce să mai continuăm atâta vreme să îl folosim?
Pare mai firesc să ne salutăm cu „Bună ziua!”. Este minunat şi chiar frumos să ne dorim unii altora o zi bună, dar de acest salut nu ne plictisim? Poate că ne place să nu schimbăm foarte multe în viaţa noastră. Este adevărat că o schimbare ne solicită, dar la fel de real este că lipsa schimbării ne anchilozează. Comoditatea aceasta ne îndreaptă spre rutină, spre moarte, chiar.
Biserica ne propune un mod echilibrat de a fi. La vremea potrivită ne propune o schimbare pe care o păstrează atât cât să nu ne încremenim. Schimbările nu sunt chiar atât de dese încăt să ne obosească.
Poate ce este cel mai important la acest salut este că ne pune înainte cel mai mare bine pe care îl poate avea un om în existenţa sa: ÎNVIEREA. Atât de prinşi suntem cu preocupările de zi cu zi şi de faptul că până la urmă fiecare dintre noi vom muri încât, cred că este de folos ca timp de 40 de zile să ne repetăm de mai multe ori în zi că: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.”

Foto: Cristina Dosaru