Ghinion? Şansă?

De foarte multe ori punem pe seama hazardului evenimentele din viaţa noastră şi de regulă procedăm aşa cu cele mai importante evenimente. De câte ori nu auzim spunându-se: „a avut ghinion” sau „a fost şansa lui”. Într-o viaţă fundamentată pe raţiune astfel de „construcţii” ale hazardului nu ar trebui să îşi aibă locul. Într-o viaţă calculată întâmplarea fericită sau nefericită nu are cum să atârne atât de greu încât să dea un curs hotărâtor acesteia. Pe de altă parte, pe lângă pregătirea teoretică, intelectuală şi de orice natură care ţine de existenţa noastră terestră, creştinul îşi pune încrederea în pronia dumnezeiască, în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. De aceea cu atât mai mult pentru el nu este nimic întâmplător, iar ghinionul sau şansa sunt glume ieftine pe care le caută omul slab pregătit duhovniceşte. Încă de când se trezeşte, prin rugăciunile rostite dimineaţa şi până adoarme, nu înainte de rostirea rugăciunilor de seară, creştinul îşi însoţeşte fiecare zi cu rugăciune, prin care îşi pune cu adevărat întreaga sa viaţă în mâinile lui Dumnezeu. Pentru el nu există hazard, nici la nivel personal şi nici la nivelul întregii lumi. Grijile vieţii sunt însoţite de încrederea că Dumnezeu este Cel care plineşte ostenelile noastre şi atunci grija pentru viaţă nu devine obsesie. Este chiar cuvântul Mântuitorului din Predica de pe munte: „priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?” (Matei 6, 26). Aici intervine deja credinţa, acea virtute conform căreia noi ne numim credincioşi şi care în mod normal nu lasă nicio umbră de îndoială să îşi facă sălaş în inima noastră.