Gânduri şi emoţii (II)

De ce ne sunt bune emoţiile?
Emoţiile ne asigură supravieţuirea: emoţiile ne asigură autoconservarea şi conservarea speciei, dar nu doar la nivel material şi vremelnic, ci până la nivel spiritual, înveşnicindu-ne. Daniel Goleman pune în evidenţă această caracteristică a emoţiei pornind de la un episod dramatic:
„Familia Chauncey se alfa într-un tren Amtrak ce s-a prăbuşit într-un râu, după ce un şlep lovise şi slăbise un pod de cale ferată din Lousiana. Gândindu-se mai întâi la fiica lor, cei doi au făcut tot ce-au putut ca s-o salveze pe Andrea atunci când apele au năvălit în trenul scufundat; ei au reuşit să o împingă pe o fereastră către salvatori, după care, când vagonul s-a dus la fund, au pierit.
Povestea Andreei şi a părinţilor ei, al căror ultim act eroic a fost să îşi salveze copilul, surprinde un moment al unui curaj aproape mitic. (…) Privit din perspectiva biologilor evoluţionişti, un asemenea sacrificiu de sine părintesc stă la baza «succesului reproducerii» în trecerea genelor la o nouă generaţie. Dar din perspectiva părintelui care ia o decizie disperată într-un moment de criză nu este nimic altceva decât iubire. […] Specia noastră îşi datorează în mare parte existenţa capacităţii umane de a iubi. Aceasta este o putere extraordinară: doar o iubire puternică poate determina un părinte să-şi anuleze instinctul de conservare. Din punct de vedere al intelectului, sigur că sacrificiul lor de sine a fost unul iraţional; din punct de vedere sufletesc, a fost singura alegere pe care o puteau face.”  

Emoţiile şi luarea deciziilor
Aşa cum am afirmat şi mai sus, emoţiile sunt cele care determină deciziile pe care le luăm. De ce? Din instinct de autoapărare, din dorinţa de a ne simţi bine în urma aplicării deciziei luate, pentru că vrem să trăim emoţii pozitive, să nu înfruntăm frica, sau durerea, sau instabilităţi emoţionale. Ne dorim confort emoţional, pe care de obicei îl numim generic „fericire” şi este firesc să fie astfel, deoarece pentru fericire am fost creaţi. Uneori însă deciziile noastre nu au efectul dorit. Aceasta este urmarea pervertirii emoţiilor noastre: nu am fost capabili sau nu am ştiut să iubim cu adevărat. Ce este dragostea adevărată? Ea este definită atât de frumos de Sfântul Apostol Pavel: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” (I Corinteni 13, 1-8)

Emoţiile stabilesc limitele şi comunicarea
Simpatia şi antipatia stabilesc legăturile şi limitele în relaţiile cu ceilalţi. Empatia aprofundează relaţia cu celălalt printr-o oarecare contopire în suferinţă sau fericire. Emoţiile creează legături sau le rup. Ele semnalizează prezenţa unei persoane dificile pentru noi, chiar dacă raţional nu există motivaţie pentru a considera pe cineva indezirabil. „Dacă învăţăm să ne încredem în ceea ce simţim şi să fim fermi în a exprima acest lucru, putem înştiinţa persoana respectivă de faptul că ne simţim incomod, deîndată ce devenim conştienţi de acest fenomen. Acest lucru ne va ajuta în trasarea graniţelor care ne sunt necesare pentru protejarea sănătăţii noastre mentale şi psihice.”
În ceea ce priveşte comunicarea, faţa, chipul nostru, şi mâinile sunt cele mai expresive părţi ale corpului nostru. Chiar dacă gura exprimă altceva, chipul sau mâinile ne pot trăda emoţiile ascunse în spatele vorbelor. De asemenea, trupul nostru poate exprima deodată cu gura aceleaşi idei şi sentimente, subliniindu-le. Este cunoscut faptul că  analizarea atitudinii corporale a unei persoane care se prezintă la un interviu de angajare, de exemplu, poate dezvălui angajatorului calităţi şi defecte ale candidatului.  Tonul vocii noastre ne exprimă şi sentimentele sau este creator de sentimente celor din jur. O poveste citită pe un ton placid, cu o faţă imobilă, nu impresionează pe nimeni. Dimpotrivă, expresivitatea glasului şi a chipului pot dezvălui prin emoţie şi înţelesurile profunde ale unei poveşti, chiar dacă ea pare dificilă la prima vedere pentru o anumită categorie de vârstă.
„Sentimentele noastre sunt probabil cea mai mare sursă de unitate a tuturor membrilor speciei umane. În mod sigur, convingerile noastre religioase, politice, culturale nu ne-au unit. De fapt, ne-au despărţit de prea multe ori, într-un mod tragic şi uneori chiar fatal. (…) Sentimentele de empatie, compasiune, cooperare şi iertare, de exemplu, au potenţialul de a ne uni ca specie. Vorbind la modul general, sentimentele ne unesc, convingerile ne despart.”