Gânduri despre post

 Fiecare se raportează la post după cum îi este măsura, în funcţie de cât de mult este deprins cu lucrurile duhovniceşti. De ce să postesc? Este o întrebare aparent banală, dar care poate primi multe răspunsuri. Pentru unii întrebarea este inutilă deoarece aceştia exclud de la început eventualitatea postirii, iar pentru alţii – mulţi, puţini, Dumnezeu ştie! – este o întrebare prin care caută să se motiveze în a posti, să caute rostul postului dincolo de latura sa trupească. Negativ, postul presupune înfrânare, deci o luptă cu tine însuţi şi cu propriile-ţi neajunsuri. Dacă poate fi relativ uşor să renunţi la mâncarea de origine animală, poate deveni un exerciţiu greoi, de exemplu, renunţarea la dulciuri, chiar dacă multe dintre ele sunt de post. Şi aceasta reprezintă o luptă care pe lângă trup implică şi sufletul prin lucrarea voinţei.
Nu se cuvine, însă să reducem postul doar la partea alimentară pentru că atunci el va deveni un banal regim alimentar. Toate acestea înseamnă, prin urmare înfrânare, renunţare, adică luptă cu tine însuţi. Toate acestea sunt aspecte prin care omul se autoeducă şi se cunoaşte pe sine. Cunoaşterea de sine implică şi un război lăuntric prin care omul se autoeducă şi se poate depăşi cu ajutorul harului dumnezeiesc.  Din asceza trupească s-au născut mari lucrări duhovniceşti, creaţii artistice, iar mai presus de toate pe calea urcuşului duhovnicesc început prin asceză s-au născut sfinţii rugători pentru noi în Împărăţia lui Dumnezeu. Mă gândesc în acelaşi timp la stilul de viaţă sumar pe care şi l-au însuşit mari intelectuali ca Mircea Eliade sau Emil Cioran. Chiar dacă înfrânările lor nu au urmărit postirea duhovnicească, acestea au fost renunţări care au scos în evidenţă valoarea spiritului.

Postul – cale către Cer
În sens pozitiv postul este ca un urcuş din treaptă în treaptă spre Împărăţia lui Dumnezeu. Privit astfel, postul nu mai este doar o simplă înfrânare, ci este darul din dragoste pe care noi îl facem lui Dumnezeu şi în schimbul căruia noi primim „har peste har”.  În acest sens postul este prima treaptă pe care o parcurge tot omul care vrea să fie luminat şi desăvârşit de harul lui Dumnezeu. Postul este lucrarea omului care nu poate fi împlinită fără ajutorul lui Dumnezeu, pentru că lupta noastră, atunci când postim, nu este doar asupra trupului, ci şi asupra tuturor duhurilor potrivnice care vor să ne îndepărteze de menirea noastră. Iată de ce postim! Pentru că postul fizic devine el însuşi o rugăciune a trupului în care omul întreg se oferă pe sine, aşa cum este, spre curăţarea de patimi prin harul purificator al lui Dumnezeu. Includem aşadar în post şi latura sufletească prin care ne îmbogăţim duhovniceşte primind, după curăţarea de patimi, lucrarea virtuţilor atât cât stă în putinţă fiecăruia. De aceea postul este însoţit neapărat de rugăciune.
Din perspectiva vieţii trecătoare beneficiile postului nu se rezumă doar la cel care posteşte pentru că virtuţile creştine – dragostea, credinţa, nădejdea, bunătatea, cumpătarea, curajul ş.a. – sunt în acelaşi timp şi virtuţi sociale. Din perspectiva veşniciei postul este un mic pas, repetat la intervale de timp, către Împărăţia lui Dumnezeu.