Gândiți frumos

Domnul Hristos, când a spus: „De nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei XVIII, 3), a avut în vedere copilăria în ceea ce are ea bun. Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni, în Capitolul XIV, are afirmația: „La minte fiți bărbați, fiți copii când e vorba de răutate”. Adică să îmbini bărbăția cu copilăria, cu copilăria în ceea ce are ea pozitiv. Pentru că Domnul Hristos nu vrea ca omul să rămână la stadiul de copil, să fie un om înapoiat. Domnul Hristos vrea să ne împodobim cu virtuțile copilăriei la tinerețe și la bătrânețe, în toată vremea, pentru că omul în fiecare clipă este un rezumat al propriei sale existențe.
A zis Domnul Hristos „Lăsați copiii să vină la mine, că a acestora este Împărăția cerurilor” (Luca XVIII, 16). Și a binecuvântat pe copii. De ce? Pentru că sunt vrednici de a fi binecuvântați. Bineînțeles că a binecuvântat și oameni mari. A binecuvântat mâinile Dreptului Simeon – care l-a luat în brațe pe Domnul Hristos copil - și a devenit binecuvântat. Deci, credem că Domnul Hristos a binecuvântat toate vârstele, chiar dacă n-a trecut prin toate vârstele. De ce n-a trecut Domnul Hristos prin toate vârstele? De ce n-a ajuns Domnul Hristos și bătrân, ca să avem și noi, bătrânii, conștiința că ne binecuvântează Dumnezeu? Și noi, totuși, o avem. Pentru că Domnul Hristos a trecut din lumea aceasta prin moarte și înviere și apoi, prin Înălțarea la cer, la vârsta pe care vor oamenii s-o aibă.
Știți că în poveștile noastre este vorba despre „tinerețe fără bătrânețe și viață fără moarte”. Nu în înțelesul că să rămână omul la tinerețe și să nu ajungă la bătrânețe, pentru că, totuși, bătrânețea e dată de la Dumnezeu și o viață lungă – cu bătrânețe cu tot – e un dar de la Dumnezeu. Și e o vorbă foarte adevărată, că „numai cine trăiește îmbătrânește”. Numai că bătrânețea n-o înțelegem ca pe o vârstă a neputinței, o vârstă a morții înainte de moarte. Ci înțelegem o bătrânețe fericită! (…)
Gândul rău nu rămâne în inima bună
(…) „Așa cum focul nu rămâne în apă, tot așa și gândul păcătos în inima iubitoare de osteneală” zice Sfântul Marcu Ascetul în Filocalie. Ce se întâmplă cu focul când îl arunci în apă? Se stinge. Ce se întâmplă cu gândul păcătos în inima iubitoare de osteneală, în inima statornică în bine? N-are nici o putere, dispare. Dacă rămân gânduri rele, înseamnă că avem o aderență la ele, e ceva care ne ține în gândurile acestea, ne apropie de gânduri de felul acesta. Sunt oameni care chiar și în fața sfintelor icoane au gânduri rele. Ce înseamnă asta? Ca au o viață scăzută, că au o viață rea. Icoana e pusă să le ridice mintea și mintea lor cade și scade în fața unei imagini sfinte. Toate acestea sunt pentru noi prilej de verificare. Noi trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate câte se întâmplă cu noi și să primim darul și dorința de a rezolva lucrurile acestea prin darurile lui Dumnezeu.
(…) Eu vă îndemn să fiți cu seriozitatea cuvenită în lucrurile spirituale, să vă țineți de biserică, de slujbele noastre, să duceți o viață pe care s-o poată binecuvânta Dumnezeu. Vă îndemn să fiți cât mai seriosi și, așa cum vă pregătiți pentru viață, prin acumulările de cunoștințe intelectuale, tot așa să vă ocupați și de curăția vieții. Dacă aveți suflete întinate, să căutați să le spălați în Sângele Domnului Hristos, dacă aveți împotriviri de gând, cereți dar lui Dumnezeu, ca să se risipească. Unde-i darul lui Dumnezeu și unde-i statornicie în bine, nu poate fi rău! Nu poate vrăjmașul să se bage în minte, dacă tu ai o minte întărită în bine.
Viața creștină e o viață bună, frumoasă, iar credința noastră e despătimitoare. E împovărătoare pentru omul care nu-i hotărât, e oscilant, se vrea liber în alt fel de cum îl vrea Dumnezeu. Pentru noi însă, ea e despătimitoare și o recomandăm tuturor.