Frumuseţea de a trăi

În aceste pagini, anul acesta am căutat să arăt cât de multe ne învaţă textele sfintelor slujbe. Încă sunt impresionat cât de cuprinzătoare pot fi mesajele acestea scurte al Utreniei. Cele din Octoihul Mare au fost compuse de Sfântul Ioan Damaschin, cel de la care avem şi primul tratat de dogmatică. În acest tratat a adunat esenţa învăţăturilor creştine fixată în cadrul Sinoadelor Ecumenice. Meditând la textele din perioada de după Rusalii constat că acea esenţă a învăţăturilor de credinţă (scrisă în dogmatică) este cântată la Utrenie, pentru a fi mai lesne de învăţat de către creştini.
Fiind scurte, textele ne invită la lecturarea Bibliei pentru a înţelege deplin mesajul acestora. Spre exemplu, textul ales pentru această spătămână ne îndrumă spre cartea Ieşire, capitolul 15. Aici putem lectura despre minunea pe care a făcut-o Dumnezeu prin Moise pentru poporul evreu care se afla în deşert la Marea Mara. Pentru a-şi potoli setea îi indică un lemn pe care aruncându-l în apă aceasta se face dulce şi bună de băut. Salvează poporul de la moarte, fiindcă este necesar să ne hidratăm, fără apă nu putem trăi mai mult de 6 zile.

Dulce Cruce
Meditând la valoarea sufletului şi a trupului, deseori, am constatat că mai important este să avem sufletul viu. Pentru a ne umple de viaţă sufletească, Dumnezeu ne-a dat lemnul crucii pentru a ne îndulci sufletul amărât. Ce frumoasă metaforă ne propune textul Sfântului Damaschin la Utrenia din această duminică! Deseori suntem tentaţi să ne gândim la cruce ca la asumarea unui sacrificiu. Avem parcă un fior când căutăm să ne asumăm în acest fel simbolul central al creştinismului ortodox.  Acest fior dispare, încetul cu încetul, când nu mai fugim de asumarea drumului propus de Iisus Hristos. Pe măsură ce ne coordonăm viaţa după sfaturile sale ne schimbăm priorităţile, alegem alt fel de a trăi. Când Hristos trăieşte în noi, greul nu mai pare rău, ci ne umple sufletul cu noi îndemânări.
Astfel începem să înţelegem că, de fapt, crucea îndulceşte  viaţa noastră. Înlăturând comoditatea dispare minciuna şi facem casă bună cu numeroase avuţii: hărnicie, îndemânare, înţelepciune, ba chiar şi bogăţii materiale. Mai mult, dacă aceste daruri nu ne aduc a fi slugile lor şi le dăruim celorlalţi ele sporesc odată cu frumuseţea vieţii noastre şi a celor cu care ne însoţim.
Ce minunată lecţie de a trăi frumos ne învaţă acest scurt şi cuprinzător text scris de Ioan Damaschinul şi cântat şi în zilele noastre în Biserică.