Fiţi copii când e vorba de răutate

Avantajul tânărului este acela că e mai aproape de copilărie decât de celelalte vârste, şi în orice caz departe de bătrâneţe; or, sfinţenia omului mare este revenirea la starea nevinovăţiei copilăreşti.
Sfântul Apostol Pavel spune: „Fiţi copii când e vorba de răutate, la minte însă fiţi bărbaţi” (I Cor. 14, 20). Aşa putem zice că un copil poate fi un exemplu de sfinţenie, în sensul că nu are nimic negativ în el. Există şi copii care au ascunzişurile lor, ce poartă în spate încărcăturile cu care au venit în lumea aceasta. Dar ceea ce este avantajul copilăriei, şi ceea ce-l face pe copil să fie aproape de sfinţenie, este faptul că nu are durată în răutate, răutatea lui e de scurtă durată. De fapt, toate ale copilului sunt de scurtă durată; când îi vezi pe copii, nu lungeşti cuvântul, pentru că şi aşa ei nu pot cuprinde mult. Copilul nu are durată nici în răutate, nici în bunătate. Se poate spune că copilul nu are durată în răutate fiindcă trece repede de la una la alta, se ceartă, se bate, iar apoi îl iartă pe cel cu care s-a bătut şi merge mai departe, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, şi asta e mare lucru, asta nu o face omul mare. O face doar câte unul care e înaintat în viaţa spirituală. Tinereţea, deci, vecină cu copilăria, şi asta e bine de reţinut.