„Feciorie”

Fecioria este virtute a celor care păstrează rânduiala curăţiei vieţii de către cei necăsătoriţi şi de către cei căsătoriţi. Să păstrezi trupul tău neîntinat înainte de căsătorie şi apoi să păstrezi patul tău neîntinat în căsnicie este a purta fecioria ca virtute pe prim loc. Să fii smerit, decent în vorbă şi în port, să fii credincios stării tale civile, să respecţi şi să te respecţi, să porţi cu cinste cununa nunţii, toate acestea uşurează traiul, conştiinţa, înmulţesc răbdarea, dragostea şi cinstea. Ce trist că s-a ajuns să poată fi număraţi pe degete cei feciorelnici, căsătoriţi sau necăsătoriţi! Ce trist că fecioria a ajuns de râsul imaturilor spirituali care consideră imaturi pe cei virtuoşi! Cât de frumoasă este o tânără încununată pe drept cu flori albe la nunta sa! Ce frumoasă este o mamă care nu cunoaşte trădarea, care se dedică trup şi suflet numai soţului şi pruncilor ei! Ce frumos este un tânăr cu suflet sincer şi curat pus ca dar al miresei sale, dăruindu-se unul altuia cu binecuvântare dumnezeiască! Cât de frumos este un tată truditor, apărător şi veşnic îndrăgostit de mireasa sa şi de pruncii săi! Spunea cineva aceasta: oamenii au tendinţa să se transforme în „soţul meu”, „soţia mea” şi nu-şi mai sunt miri. Nunta nu este doar cununia religioasă, cea civilă şi bairamul de după. Nunta ideală continuă toată viaţa: mereu rugăciunea şi bucuria sunt necesare celor căsătoriţi. Altfel căsnicia se termină înainte de a fi început cu adevărat.

„Adormire”  
„A adormi” ne vorbeşte despre o stare trecătoare, dormirea este o vreme de odihnă după trudă. Cei care dorm fără motiv de odihnă parcă ar tot dormi şi parcă tot nu au parte de dobândirea liniştii. Cei care au dat tot ce au putut din puterea lor pentru a face ceva simt somnul ca pe o binefacere, sunt împăcaţi şi nu au motiv să nu le fie moale perna sub cap. Aşa ne spunea cândva o profesoară de sport. Spunea că e bine să fii OM ca „să-ţi fie noaptea perna moale sub cap”. „Moale”, şi cald, şi blând, şi bun şi … adormire nu moarte le este celor buni veşnicia de după viaţa aceasta. Toţi păstrăm în noi speranţa că cei dragi nouă, care au trecut din viaţa aceasta, au adormit şi nu au murit. Şi poate că, dacă noi nu am avut nimic sau prea multe să le iertăm, dacă noi am avut mai multe motive să-i iubim şi să avem nădejdea că au adormit în Domnul şi nu au murit, Dumnezeu cu atât mai mult i-a iertat. Că Dumnezeu este dragoste!