Fără răutate, vă rog!

Am mai spus că sunt extrem de emoţionată când un prunc se naşte şi mai apoi este încreştinat. Mă emoţionează gândul că, doar pentru câţiva ani, acesta este pur, sincer naiv, un înger printre oameni. Mai apoi societatea îl face să oscileze între bine, rău, frumos şi urât. Venim deci curaţi pe acest pământ, iar apoi suntem obligaţi să ne murdărim, suntem jigniţi şi la rândul nostru jignim, suntem trădaţi şi la nevoie, trădăm.
Dintre pruncii aceştia puri pe care Dumnezeu îi aduce pe lume devin oameni înclinaţi să facă rău, talentaţi în a minţi, dar şi oameni supuşi sau care ştiu să creeze frumosul şi să întindă o mână în semn de bine.
Omul este făcut să nu trăiască singur chiar dacă, de multe ori, avem nevoie de linişte şi singurătate. Suntem făcuţi să trăim cu semenii noştri într-o societate. Aceasta presupune ca faptele noastre în aşa fel să le facem încât să se conformeze regulilor societăţii. Societatea în care trăim este cea care dă verdictul la ce este bine şi ce nu. Asta presupune datorie.

Conştiinţa datoriei
A-ţi face datoria înseamnă, după părerea mea, a te călăuzi în viaţă după valori morale. Acestea  pot fi sau nu în concordanţă cu cele ale societăţii în care ne este dat să trăim.
Într-o societate civilizată, datoria presupune respectul pe care omul îl are faţă de valorile morale şi materiale atât ale familiei cât şi ale ţării. Dacă respectăm aceste valori, sunt convinsă că avem şi sentimentul datoriei împlinite.
Există însă şi reversul medaliei. Pentru că Dumnezeu a făcut oameni de toate felurile sunt şi dintre aceia care de teama de a nu se conforma intră în conflict cu lumea în care trăiesc. Pentru că ce ne-am fi făcut dacă nu s-ar fi inventat celebrul NU?
Cu astfel de oameni, din păcate, ne confruntăm din ce în ce mai mult. Iar noi, dascălii începutului de secol XXI, parcă ne speriem şi mai mult de refuzul copiilor societăţii noastre de a se conforma valorilor lumii în care trăim. Ne întrebăm zilnic de ce nu-i putem alinea frumosului şi binelui. Ne întrebăm zilnic de ce oare s-a inventat NU-ul, Răul, Teama de conformism? De ce oare sfinţenia apei botezului trebuie să se murdărească de răul...? Al cui o fi?
Şi uite aşa ia naştere bănuiala. Iau naştere legile care de cele mai multe ori sunt încălcate. Şi uite aşa se naşte ura. Şi uităm să-i apreciem pe cei care merită apreciaţi, uităm să aplaudăm demnitatea celor demni pentru că nu mai vedem în jurul noastru decât mucegai. Ajungem să nu mai fim prieteni, să nu mai avem prieteni, ajungem să existe între noi teamă, bănuială şi invidie.
Cine poate aduce salvarea? Cine poate aduce înapoi puritatea copilăriei? Cine ne poate scufunda în apa botezului din nou pentru a ne purifica? Cine Doamne?!
Trimite Doamne gânduri bune tuturor: copii, părinţi, bunici, fraţi, surori, prieteni şi duşmani. Învaţă Doamne pe toţi ca în fiecare seară să spună fiecare „Tatăl Nostru” şi „Îngerelul” şi să gândească la lucruri bune pentru fiecare dintre cei apropiaţi şi nu numai.
Haideţi să facem ca adevărul şi binele şi frumosul să  nu mai aibă un aer naiv şi copilăresc. Să nu ne fie teamă să facem bine şi nici să creăm frumosul. Haideţi să fim buni şi oneşti. Haideţi să-i învăţăm pe copiii noştri să fie buni. Nu avem decât de câştigat: atât noi, cât şi Dumnezeu. Ne va preaslăvi şi mângâia.