Fără compromisuri

Ce nu face omul pentru a-i fi mai bine? De foarte multe ori, pentru a avea un trai liniştit, obişnuim să apelăm la fel şi fel de compromisuri, încălcând câte puţin din preceptele morale, câte puţin din rânduielile care ar trebui să ne menţină verticali spiritual în călătoria noastră prin viaţă. Suntem în stare să călcăm în picioare oameni, legi morale, porunci divine şi pentru toate acestea nu ne poate judeca nicio instanţă omenească. Fireşte că facem toate acestea evitând atât cât putem judecata conştiinţei şi iminenţa viitoare a Judecăţii lui Dumnezeu. Dacă am fi mai conştienţi de responsabilitatea pe care o avem pentru tot ceea ce facem, de faptul că suntem alături de semenii noştri făpturi ale lui Dumnezeu, nu am recurge atât de uşor la fapte reprobabile care nu ne fac deloc cinste. Atunci viaţa noastră ar fi asigurată pe deplin nu de către companiile de asigurări, nu de reclamele făcute diferitelor produse, nu de compromisurile noastre, ci de către Dumnezeu. Şi cine altcineva poate asigura mai bine viaţa noastră de zi cu zi? Noi îi cerem aceasta lui Dumnezeu de câte ori rostim Rugăciunea Domnească – „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” - dar se pare că nu suntem conştienţi de ceea ce rostim. Şi mai mult decât viaţa zilnică şi trecătoare, Dumnezeu asigură celor care se îndreaptă spre El veşnicia Împărăţiei Sale. Dacă am crede cu adevărat că Dumnezeu ne călăuzeşte paşii şi ne apără, atunci nu am face compromisuri prin care să încălcăm rânduielile vieţii spirituale şi ale vieţii sociale. Compromisul nu înseamnă decât pact cu diavolul, iar orice pact făcut doar pentru a trece puntea te face sclav celui rău. Libertatea nu o câştigi prin compromis, ci adevărata libertate o dobândeşti făcând ascultare faţă de Dumnezeu.