Familia în cuvinte monahale

Spunea Cuviosul Paisie Aghiosritul că „mângâierile părinteşti date copiilor le aduc acestora încredere în sine şi îi ajută să înfrunte greutăţile vieţii”. În relaţia părinţilor cu copiii trebuie să existe foarte mult discernământ. Această virtute este de căpătâi nu doar în monahism, ci şi în viaţa de familie. Desigur, în familie toate pleacă de la dragoste, iar dacă aceasta este sinceră atunci mintea hrănită de iubire va şti să educe copiii cu folos. Între responsabilizarea celor mici şi libertate, între manifestarea dragostei şi asprime trebuie să fie un continuu echilibru.  „Când întoarceţi un ceas, nu întindeţi arcul prea tare, ca să nu se rupă. Tot astfel să faceţi şi cu copiii, de îndată ce veţi vedea că se zoresc, să slăbiţi frâul” – spunea acelaşi părinte Paisie.
Este uimitor cum monahii, care nu au experienţa întemeierii unei familii prin Taina Cununiei dovedesc un discernământ şi o înţelepciune greu de găsit la mulţi dintre „familişti”. De asemenea, unele dintre cele mai frumoase sfaturi date bărbaţilor în legătură cu comportamentul faţă de soţiile lor sunt date, de asemenea, tot de monahi: părintele Paisie Aghioritul, părintele Sofian Boghiu, părintele Arsenie Papacioc şi mulţi alţii. Unul dintre cele mai frumoase imnuri închinate dragostei în literatura universală, scurt şi esenţial, este scris de Sfântul Apostol Pavel - şi el, necăsătorit. Bineînţeles că şi preoţi căsătoriţi, sau teologi înzestraţi, cu viaţă de familie, au scris cuvinte frumoase despre aceasta. Însă cum se explică faptul că unii dintre monahi, deşi nu au experienţa familiei, înţeleg mai bine realităţile specifice acesteia? Se vede că, mai presus de experienţa empirică pe care ne bazăm noi, cei din lume, înţelepciunea Duhului este cea care insuflă fără greşeală şi dă înţelegerea unor lucruri, chiar dacă acestea nu sunt experimentate.
Închei cu frumoasele cuvinte – extrase dintre multe altele – spuse de părintele Arsenie Papacioc: „Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiţi, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii.”
Dacă am primi această înţelepciune a Duhului în inimile noastre, atunci am şti să clădim altfel de familii. Cum vi se pare?