Făgăduinţa postului

Este bine şi foarte plăcut lui Dumnezeu şi mântuitor pentru noi dacă sfârşim cu bunăvoinţă făgăduinţele pe care le-am făcut lui Dumnezeu. În acest caz noi împlinim chiar cu fapta cele spuse de proorocul Iona: „Iar eu cu glas de laudă şi de mărturisire, voi jertfi ţie; câte am făgăduit voi da ţie Domnului pentru mântuirea mea!” (Iona 2, 10). Dacă ajungem la capătul puterilor din cauza bătrâneţilor sau din cauza bolilor dese şi nu putem să petrecem fără hrană o zi întreagă miercurea sau vinerea, atunci să aşteptăm ora serii şi să ţinem post cu hrană simplă şi uşoară şi aceea nu până la îmbuibare ci numai pentru a uşura puţin neputinţa trupească. Aşa ne învaţă şi marele apostol Pavel, care scrie către Timotei, zicând: „De acum nu mai bea apă, ci puţin vin primeşte pentru stomacul tău şi pentru cele dese slăbiciuni ale tale” (1 Timotei 5, 23). Să şti şi faptul că postul ne este legiuit pentru omorârea patimilor trupeşti care murdăresc omul cel lăuntric precum spune proorocul: „Iar eu, când mă supărau aceia, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu, şi rugăciunea în sânul meu se va întoarce.” (Psalmul 34, 12). Când trupul este istovit de bătrâneţe sau de boli atunci trebuie să îl întărim cu hrană uşoară ca să fie în stare să slujească sufletului în pornirile lui duhovniceşti, participând la rugăciune prin plecăciuni, statul în picioare şi îndeplinirea slujirilor necesare.

Postul trebuie să fie şi duhovnicesc
Acestea trebuie să le împlinim cu sârguinţă ca să postim şi duhovniceşte, înfrânându-ne de la toate patimile sufleteşti care sunt: invidia, gelozia, iubirea de avuţie, viclenia, şiretenia, minciuna, iubirea de argint şi cămătăria cea urâtă de Dumnezeu şi de la pricina tuturor relelor – mândria. Deplina înfrânare de la aceste patimi dăunătoare sufletului este postul adevărat şi bineplăcut lui Dumnezeu iar înfrânarea singură la mâncare nu numai că nu ne aduce foloase, dar slujeşte şi ca motiv pentru o mai mare osândire, asemănându-ne diavolilor, precum se spune în stihiră: „De la mâncăruri înfrânându-te, suflete al meu, şi de patimi necurăţindu-te, te bucuri numai de nemâncare. Căci greşeala ta nu va fi spre îndreptare pentru că, mincinosule, vei fi urât de Dumnezeu şi te vei asemăna cu demonul cel rău, sortit iadului”. De făţărnicia lor să ne izbăvească pe noi Domnul.