Existenţa tinerilor

Ne aşteptăm ca în mod firesc tinerii să fie plini de viaţă. Aşa, după cum, la fel de firesc pare a fi ca un copil să crească până la împlinirea fizică şi sufletească. Ne bucurăm de vârstnici cât sunt în putere pentru că ne aşteptăm să le slăbească forţele odată cu acumularea anilor.
Surprinzător este, însă, că din ce în ce mai mulţi tineri sunt lipsiţi de preocupări. Sau, dacă au totuşi o precupare, nu este bună şi folositoare, pentru el în primul rând, ori pentru societate. Astfel de tineri atât de des sunt mustraţi încât ajung să nu mai facă nimic sau mai rău să facă intenţionat ceva rău. Trist, dar adevărat, din oamenii care ne aşteptăm să fie plini de viaţă devin ca morţii sau mai rău.
Atât de sumbru este acest tablou, dar totuşi din ce în ce mai des întâlnit. Tineri care nu învaţă şi nu reuşesc să obţină rezultate minime la examenul de Bacalaureat. Din ce în ce mai puţini tineri doresc să se angajeze. Mulţi oameni deplâng aceste situaţii. Parcă ar fi toţi
într-un convoi funerar ce plânge moartea tânărului care deşi este viu fizic este lipsit de dorinţa de viaţă. Observăm fenomenul, dar parcă suntem fără nici o putere să facem ceva. Jelim parcă a disperare moartea tineretului nostru şi ne întrebăm cine poate face ceva pentru a nu pierde viitorul neamului.

„Tinere, ţie îţi zic, scoală-te.”(Luca 7, 14)
Convoiul se aseamănă foarte mult cu cel prezentat în evanghelia acestei săptămâni care conducea la groapă un tânăr, singurul fiu al unei femei văduve.
Mesajul Sfintei Scripturi este sugestiv, pentru noi toţi. Singurul care a oprit acest convoi funerar a fost Iisus Hristos. El poate să ne ofere nouă celor maturi un model de dăruire potrivit pentru învierea tinerilor şi chiar a tinereţii. Dacă am reuşi să ne coborâm la nivelul lor aşa după cum Dumnezeu cel fără margini s-a coborât la nivelul nostru i-am face să se oprească din cădere. Gestul trebuie continuat cu răbdare şi înţelepciunea maturităţi pentru ai creşte pas cu pas, puţin câte puţin până să ajungă să fie maturi în gând şi faptă.
Este greu, chiar imposibil, căci până la urmă şi noi avem dreptul la viaţa noastră. Când să faci toate acestea pentru celălalt, chiar copilul tău fiind, şi să te mai bucuri şi de propria existenţă.
Dar să nu uităm că ceea ce este cu neputinţă la om este cu putinţă la Dumnezeu. Să ne punem nădejdea în Dumnezeu, să ne întărim cu învăţăturile sale şi cu siguranţă vom îzbândii. Dacă vom face acest efort, poate chiar sacrificiu, la finalul lucrării vom constata că în noi înşine a înviat tinereţea, nu numai tinerii au înviat.