Drepturi şi nedreptăţi (I)

Ni se pare că peste tot se vorbeşte de drepturile unora sau ale altora şi, bineînţeles despre felul în care anumite drepturi sunt încălcate. Au apărut la suprafaţa vocabularului nostru termeni precum drepturi, minorităţi, toleranţă sau intoleranţă care, deşi erau de mult în zestrea limbii române, nu erau folosiţi atât de des. Sau, atunci când se vorbea de drepturi, acestea erau discutate alături de îndatoriri pentru că nu poţi să te bucuri de ele fără a fi responsabil de nimic. Cel puţin aşa înţelegem lucrurile într-o logică firească. Însă, iată că în ultima perioadă diverse categorii umane îşi cer drepturile, mai mult nefireşti decât fireşti, fără a conştientiza nicidecum diversele îndatoriri pe care s-ar cuveni să şi le asume în viaţa socială. De asemenea diferitele ONG-uri, sau asociaţii care militează pentru libertăţi şi drepturi care mai de care mai năstruşnice nu vorbesc nici pe departe de responsabilităţi astfel încât tot mai multe persoane doritoare de drepturi trăiesc într-un mod iresponsabil. De asemenea, diversele cerinţe exprimate în mod repetat precum o picătură chinezească picurată în ţeasta societăţii  creează pe bună dreptate impresia unei anarhii tot mai accentuate. Prin insistenţe repetate unele categorii, fie ele sociale, etnice, sau sexuale, au primit câte ceva din ceea ce au cerut şi anume drepturi şi libertăţi mult dorite.
Drepturile omului au legătură intrinsecă cu libertatea existenţei şi în măsura în care un om este mai puţin constrâns de realităţi exterioare, adică este liber, el va avea tot mai multe drepturi. Însă, aşa cum se ştie, în viaţa socială, libertăţile nu pot fi totale, ci ele sunt limitate tocmai pentru a asigura un spaţiu cât mai decent şi mai sigur pentru fiecare persoană.

Drepturile greşit înţelese şi drepturile … false
Problema falselor drepturi este una cât se poate de reală şi gravă în România. Din cauza situaţiei materiale precare în care trăiesc mulţi dintre oamenii de la ţară, foarte mulţi dintre ei membri ai comunităţilor rome, aceştia îşi inoculează ideea că din acest motiv sunt îndreptăţiţi să fure. Ca în orice situaţie de încălcare a legii instituţiile statului, în mod special Poliţia, ar trebui să reglementeze aceste situaţii nefireşti însă totul se împotmoleşte. Omul onest care munceşte, se vede păgubit de hoţ, iar cel care aplică legea dă neputincios din umeri. Ce să-i fac?! Sunt cazuri concrete, enorm de multe, în care oamenii cinstiţi, care îşi muncesc pământul, sunt păgubiţi la vremea recoltei de tot ceea ce au muncit din primăvară până în toamnă, încât cu amărăciune îşi spun că nu merită să mai muncească pământul, însă în primăvara următoare reiau ciclul muncii agricole întrucât pentru ei munca este în acelaşi timp şi îndatorire şi responsabilitate. Ale cui drepturi sunt apărate aici? Din nefericire în multe din comunităţile săteşti se petrec lucruri strigătoare la cer care fac ca oamenii oneşti să îşi vadă drepturile călcate în picioare, fiind nevoiţi în acelaşi timp să suporte – în duhul toleranţei, nu-i aşa? – grobianismul celor certaţi cu legea. Astfel drepturile acordate, de cele mai multe ori fără anchete sociale oneste la faţa locului, unor categorii defavorizate, se transformă în grave nedreptăţi aduse oamenilor care au trăit şi vor să trăiască o viaţă normală.
Aceştia din urmă sunt nevoiţi, bunăoară, ca atunci când folosesc mijloacele de transport în comun să suporte înjurăturile, muzica ascultată „la maxim”, sau aburii de alcool de la cei „defavorizaţi”. Este totuşi şi aici un fel de lege: legea pumnului şi a tupeului care face ca omul de bun simţ să „înghită” sau, conform vocabularului la zi, să tolereze nesimţirea acestui tip uman, în tăcere şi resemnare. Ferească Dumnezeu ca tu să adresezi un cuvânt „discriminatoriu” celor care au dreptul de a se comporta cum vor. Desigur că noi suntem oarecum familiarizaţi cu terfelirea drepturilor oamenilor oneşti şi de la TV. Sau mai ales de la TV! Însă realitatea din t(e)ren este mult mai complexă şi mai dură şi aceasta reprezintă o parte importantă a României profunde!