banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8733 - 27 aug 12:57

Dovleacul

Autor:

Publicat la 27 februarie 2017

Bogat în betacaroten, dovleacul are proprietăţi antiinflamatoare şi antioxidante, este anticancerigen şi anti-diabetic

Dovleacul

Bogat în betacaroten, dovleacul are proprietăţi antiinflamatoare şi antioxidante, este anticancerigen şi anti-diabetic. Dovleacul, sau bostanul, are foarte puţine calorii, dar totodată este o sursă bogată de fibre, antioxidanţi, minerale, vitamine, fiind recomandat de nutriţionişti pentru controlul colesterolului şi reducerea greutăţii corporale.
În funcţie de soi şi preferinţe, dovleacul poate fi consumat crud, copt, fiert, sub formă de plăcinte, tarte, shakeuri, salate, supe etc. Principalele elemente nutritive sunt luteina, alfa şi beta-carotenul, vitamina A, proteinele, zincul, avestea având, în principal, rolul de a regenera organismul. În componenţa chimică a dovleacului mai găsim şi carbohidraţi, grăsimi, acizi graşi esenţiali omega-3 şi omega-6 (acid linoleic), fibre, fitonutrienţi, folaţi, zeaxantină, vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E, T, K, sodiu, potasiu, calciu, magneziu, fosfor, seleniu, mangan şi fier.
Seminţele de dovleac au rol energizant şi conţin ulei, protide, lecitină, acizi graşi mono-nesaturaţi, aminoacizi, proteine, minerale, rezine şi enzime care combat viermii intestinali. Pentru combaterea viermilor intestinali se face o pastă din 100g seminţe crude, 100ml apă şi lapte şi 3 linguriţe de miere de albine. Cantitatea se împarte în 3 porţii care se consumă până la masa de prânz, din oră în oră. Se face o pauză de 3 ore, după care se ia o lingură cu ulei de ricin. Cura durează între 4 şi 6 zile, până la eliminarea completă a paraziţilor. În cazul copiilor cu vârste între 9-12 ani, pasta se prepară din 50g seminţe, iar pentru cei cu vârste cuprinse între 5 şi 7 ani, cantitatea se reduce la 25g de seminţe.
Astfel, dovleacul:
- reduce apariţia diabetului, reglează glicemia (beta-carotenul, care este antiinflamator şi antioxidant, reglează valoarea glicemiei în sânge. 30 g de seminţe curăţate se fierb la foc mic, timp de o oră, în 500 ml de apă, iar zeama obţinută se consumă în două etape: prima porţie se bea dimineaţa (pe stomacul gol), iar a doua, seara, înainte de culcare. Cura se face câte trei zile pe săptămână, un interval de 2 luni.)
- ţine colesterolul sub control şi ajută în curele de slăbire (sărac în calorii - 20 calorii la 100g, bogat în minerale şi vitamine. Se consumă 1.5kg de dovleac într-o zi, împărţit în 5 porţii. Se pot consuma şi seminţe de dovleac)
- menţine sănătatea pielii, a unghiilor, a părului, a ochilor şi a mucoaselor (vitamina A. 100g de dovleac asigură 70% din necesarul zilnic de vitamina A)
- previne îmbătrânirea, apariţia ridurilor, a petelor pigmentare care apar odată cu înaintarea în vârstă (vitamina E)
- îmbunătăţeşte circulaţia periferică (vitamina E)
- favorizează digestia, previne depunerile de grăsime (vitamina T sau carnitina - are rolul de a regla metabolismul carbohidraţilor, al proteinelor şi al grăsimilor, transformă hrana în energie, accelerează anumite procese în organism care contribuie la diminuarea masei grase şi a ţesutului adipos, contribuind la creşterea masei musculare)
- diminuează oboseala (seminţele de dovleac)
- combate anemia (complexul de vitamine B, în special acidul folic, fier)
- îmbunătăţeşte memoria (consumul de seminţe de dovleac, bogat în acizi graşi esenţiali omega-3 şi omega-6, vitamina A)
- previne cancerul şi este adjuvant în tratamentul bolii (antioxidanţi, vitaminele A, C, E. Vitamina A are un rol esenţial în prevenirea cancerului, cataractei şi aterosclerozei, este un antioxidant puternic. Pulpa dovleacului este bogată în alpha şi beta caroten, antioxidanţi foarte puternici. Contribuie la micşorarea tumorilor)
- stimulează activitatea rinichilor, previne pietrele la rinichi (se consumă 15-20g de seminţe zilnic)
- previne apariţia bolilor cardiovasculare
- reglează tulburările hormonale
- cresc imunitatea ficatului (se mănâncă zilnic câte 500 g de pulpă crudă sau coaptă şi se beau 1-2 pahare de suc de dovleac, proaspăt stors. Totodată, reţeta este bună şi pentru combaterea greutăţii corporale)
- menţine sănătatea sistemului circulator şi nervos
- combate insomniile, depresiile, anxietatea şi migrenele (Pentru insomnii se bea înainte de culcare 50 ml de suc de dovleac proaspăt, amestecat cu o linguriţă de miere de albine. Dimineaţa vor dispărea şi pungile de sub ochi, care apar în timpul somnului.)
- întăreşte oasele, previne fracturile, osteoporoza (se consumă seminţe de dovleac)
- ajută organismul în procesul de regenerare celulară
- combate retenţia de lichide din organism (are propietăţi diuretice şi laxative. Se consumă o pastă obţinută din fierberea a 1.5-2.5kg de pulpă de dovleac fiartă în lapte. Se poate condimenta cu cimbru, miere sau tarhon, fără sare, deoarece sarea reţine apa în organism. Cura durează 5 zile)
- combate constipaţia (jumătate de kilogram de pulpă se face piure, folosid şi o parte din lichidul rezultat în timpul fierberii. Se consumă pe parcursul unei zile)
- protejează împotriva apariţiei emfizemului pulmonar, scade riscul apariţiei cancerului pulmonar (vitamina A)
- detoxifiază organismul (se bea câte un pahar cu 100 ml de suc proaspăt de dovleac, în amestec cu ceai de afin, timp de 10-12 zile, şi nu se consumă alimente condimentate, grase sau afumate)
- întăreşte sistemul imunitar (vitamina C)
- luptă împotriva candidozei (are efect anti-micotic)
- ajută la refacerea organismului după efortul fizic (potasiul echilibrează electroliţii din organism. Dovleacul conţine mai mult potasiu decat bananele).
Consumul de dovleac crud este contraindicat persoanelor care suferă de gastrită, celor care au aciditatea sucului gastric scăzută, celor care au ulcer gastric şi diabet în stare avansată. Persoanelor care suferă de balonări şi celor care au episoade acute ale bolilor cronice de stomac le este recomandat consumul de dovleac în cantităţi mici.
 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie