Doi pitici

Lângă un izvor, în pădure deasă
Doi frumoşi pitici aveau câte-o casă.
Ambii buni prieteni din copilărie
Se-ajutau în toate – la cosit, la vie.
Rodul muncii lor împărţeau la doi,
Să nu fie ceartă, motiv de război.
Fiecare-n parte avea scop în viaţă:
Unul să câştige, altul să se-mpartă.
Primul câştigase o întreagă-avere,
Altul o dăduse celui care cere.
Cu agoniseală – primul îmbogăţise
Şi în scurt timp aşa şi murise.
Şi piticul darnic mult n-a mai trăit,
S-a urcat la Ceruri precum şi-a dorit.
Acolo în Ceruri, iată-s doi vecini:
Cel bogat în umbră, între nişte spini,
Darnicul – la îngeri, lîngă luminiţe
Cu miresme bune ca de garofiţe.

***
Uite-aşa, creştine, vezi ce îţi alegi,
Ca piticii noştri să nu o păţeşti!
Bogăţia vine cînd dai de la tine
Şi se răsplăteşte-n ceruri foarte bine!
Îţi urez din suflet, după cum dorim
În sânul lui Avraam să ne întâlnim!
Lecţia piticilor să o învăţăm,
Celui care cere – îndoit să-i dăm!