Doamne, îţi dau Ţie neputinţa mea

Poate vă amintiţi de vindecarea slăbănogului de către Iisus, la lacul Vitezda. Mântuitorul îl întrebase pe slăbănog dacă vrea să se facă sănătos. Neputinciosul ce a răspuns? În loc să spună „Desigur! Vreau să mă fac sănătos cât mai repede şi, dacă se poate, mai sănătos decât am fost înainte de neputinţa aceasta!”, el răspunde „Doamne, nu am om să mă arunce în scăldătoare!” (Evanghelia după Ioan, capitolul 5). De unde i-a venit slăbănogului acest răspuns? Cei 38 de ani de boală i-au adus o înţelepciune a suferinţei: suferinţa se tămăduieşte în comuniune, prin iubire, prin împreună-pătimire. Poate aţi auzit cuvântul acesta care spune că prieten îţi este cel care primeşte să împărtăşeşti cu el suferinţa, astfel înjumătăţindu-se aceasta, şi care se bucură de bucuriile tale, astfel înmulţindu-se bucuria. Hristos ni se face Om Care să tămăduiască rănile noastre cele mai adânci şi mai dureroase şi Care să ne umple viaţa de atâta Bucurie încât să putem spune că în ea este pace, împlinire, lumină. Astfel încât în fiecare zi avem pentru e mulţumi Domnului, numai să avem această deprindere de a mulţumi! Şi în fiecare zi avem ce-i da Domnului: neputinţele noastre cotidiene sau existenţiale! Avem OM! Mai avem nevoie de smerenia cananeencei: „Doamne, dar şi câinii mănâncă din firimiturile ce cad de la masa stăpânilor lor”. (Mc 7:24-30, Lc 16:21) Răspunsul lui Hristos la smerenie este: „mare este credinţa ta; fie ţie precum voieşti!”