Din înaltul Cerului

În toată existenţa noastră suntem mărginiţi de Dumnezeu. De când venim pe lume şi până când sufletul se desprinde de trup şi, cu siguranţă şi apoi, suntem în mâinile Domnului. Cu toţii suntem încreştinaţi. Cu toţii aşteptăm să participăm la încreştinarea unui prunc. Suntem martori la Mirungere, la dezlegarea de păcate, la înlăturarea păgânismului în favoarea creştinismului. Suntem aşadar, veseli de acest lucru. Dar suntem şi conştienţi de profunzimea acestui eveniment. Bucuria ne-o exprimăm apoi print-o petrecere. Dar înainte de petrecere intrăm în Casa Domnului pentru a fi martorii  încreştinării.
Un alt eveniment al vieţii fiecăruia este căsătoria. Bucuria lor este în primul rând a Bisericii. Evenimentul este pecetluit de coroanele împărăteşti ale Regelui Iisus. Apoi urmează petrecerea.
Iar viaţa ni se încheie cu cea mai frumoasă slujbă a Bisericii noastre, cea a înmormântării. Fie el omul cât de necredincios, nu poate fi dus în pământul din care s-a făcut fără rugăciunea care-l înalţă la cer şi care-i iartă păcatele pământeşti.
Am făcut un mic rezumat al evenimentelor vieţii noastre pământeşti. Al evenimentelor importante pe care fiecare dintre noi le trăieşte. Şi vedem prea bine că nimic nu se face fără pecetluirea mâinii preotului care, prin rugăciunea şi harul primit, binecuvintează.
Ne punem atunci întrebarea dacă sunt importante religia şi credinţa. Dacă trebuie să-i îndrumăm pe tinerii din zilele noastre să creadă, să se roage, să se bucure frumos de tot ceea ce avem. Sigur că trebuie să-i îndreptăm spre a-şi dezvolta simţul frumosului şi prin prisma religiei.

Tinerii şi nevoile spirituale
Aşa cum tinerii cărturari din vechime s-au luptat pentru a deschide minţile oamenilor prin prelecţiunile populare, tot aşa şi noi avem datoria de a modela tinerii gândindu-ne la progres. Trebuie ca toată lumea să înţeleagă că frumosul se află în simţirile noastre. Trebuie să facem ca tinerii să vadă importanţa religiei şi a religiosului. Să înţeleagă de ce ochii ne pot ajuta să vedem doar ceea ce este frumos, iar inima doar ceea ce este bun. Şi să mai înţeleagă că inima şi ochii pot oferi bunătate.
Simt câteodată că aceste gânduri sunt inutile. Sau că sunt doar speranţe deşarte. Deşi, mai există licăriri. Acestea se găsesc, de pildă, în dorinţa tinerilor de a vesti Naşterea Domnului prin obiceiuri străvechi. Este un mare semn de speranţă văzând tinerii în ziua Crăciunului în biserică cu dor de a primi binecuvântarea şi de a porni spre vestire. Pot spune că acei tineri sunt conştienţi de existenţa Bisericii şi de tot ceea ce Ea reprezintă pentru o comunitate.
Nu trebuie să uităm că turnul bisericii este cel care se vede din depărtare, identificând locul şi că el este cel care se îndreaptă spre Dumnezeu odată cu rugăciunile noastre. Tot el este şi  cel care anunţă bucuriile şi durerile pământeşti. Iar crucea răstignirii, dovadă a jertfei, o purtăm la gât, la mână, în casă, în inimă.
Sunt câteva dovezi prin care am arătat că noi tinerii trebuie să fim conştienţi de existenţa Bisericii, de existenţa puterii lui Dumnezeu, de faptul că El este alături de noi în toate momentele vieţii.  Este o dovadă pentru care anul acesta este un An omagial al educaţiei religioase a Tineretului Creştin Ortodox.
Cu fruntea spre Cer, cu credinţa şi speranţa în gând şi-n suflet, să ne continuăm cu voia Domnului datoria pământească a fiecăruia dintre noi.