Din capitolul „Aviz amatorilor”

Trăim într-o lume plină de bănuială. Aş vrea să cred că de cele mai multe ori aceasta este o bănuială pozitivă. În fiecare zi bănuim că vine primăvara, sau toamna cu aurul din priviri, că va ploua sau, din contră, ploaia va înceta. Bănuim că, şi în acest an, frunzele copacilor vor cădea ca şi pănă acum. Apoi că iarna îşi va face simţită prezenţa ici şi colo şi apoi peste tot, iar după ce-şi joacă rolul cu mândrie lasă loc, cu înţelepciunea neînţeleasă de oameni, ghiocelului care vesteşte o altă etapă a noastră, a vieţii noastre, de fapt.
Toate acestea sunt bănuieli pozitive. De ce oare? Pentru că sunt în firea naturii pe care nu noi o guvernăm. Sunt de la sine. Adică de la care „sine”? De la Dumnezeu! Bine ar fi ca bănuielile să se oprească aici. Dar, din păcate, nu se întâmplă aşa. Între noi, oamenii, există veşnic sentimentul de bănuială, bănuială negativă, dacă îmi este îngăduit să atribui acestui termen, şi totodată fapt, două însuşiri: una pozitivă, iar cealaltă negativă, deşi termenul în sine are un înţeles negativ, care de multe ori sună a şmecherie. Cu alte cuvine alăturăm termeni nepotriviţi, chiar incompatibili ca sens. Dar, cum totul este posibil, de ce să nu fie posibil şi acest lucru?

Am o bănuială!
A devenit o preocupare supărătoare această acţiune de a bănui. Suntem extrem de talentaţi la asta, începând cu emisiunile în care fiecare îşi mărturiseşte bănuielile despre diferite subiecte, pentru care este şi nu prea informat, şi continuând cu bănuiala la cea mai joasă scară socială, a omului „bun” la toate şi „ştiutor” a toate. Dar ce contează? Atâta timp cât este un sport naţional şi place tot românului să bănuiască atunci şi multe emisiuni se bazează pe bănuială. A fost sau nu asasinat Vadim? Exemplul acesta mi-a venit în minte acum pentru că nu demult l-am auzit şi m-am distrat în sinea mea de naivitatea şi credulitatea celor care îl discutau cu patos. Şi, iacătă că, bănuiala s-a născut şi, de aici, subiect de discuţie pentru emisiuni şi oameni... Acuma, e drept, fiecare are dreptul la replică, la a găndi, la a crede că... vorba ceea, gura lumii slobodă. Ceea ce îngrijorează de fapt este această slobozeală. Am întâlnit oameni care, datorită frumoasei educaţii primite şi mai apoi formate, au o vorbă caldă şi bună pentru oricine şi pentru orice situaţie. Există oameni ce niciodată nu au spus rău de nimeni. Oameni care mereu găsesc cuvintele potrivite pentru a arăta că toţi suntem buni într-un anumit fel. Sau, mai bine spus, mereu bănuiesc pozitiv. Toate acestea pornesc şi de la frica de Dumnezeu şi de la ideea că nimeni nu este perfect. Nimeni nu are puterea nici să judece, nici să bănuiască te miri ce. Este cineva perfect? Până la anii ăştia am învăţat, şi apoi am descoperit, că nu, nimeni nu este perfect. Este cineva în măsură să ştie fiecare dintre noi de ce acţionează într-un anumit fel? Scrie pe poarta cuiva că este cel mai bun om din lume şi la capitolul necaz are liniuţă, iar dincolo, la fericire, profesionalism şi sănătate numai plusuri?
Of, Doamne, iată că, de când scriu, cerul s-a mai înseninat. Vezi cât eşti de bun, Doamne? Luminează şi minţile înceţoşate şi înnourate ale oamenilor şi fă-i buni. Avem o viaţă. Să fie bună şi frumoasă, nu umbrită de mediocritate, răutate şi invidie! Fă-ne să bănuim pozitiv. Să credem că nimeni nu vrea răul nimănui, că toţi suntem egali şi vrednici de a trăi frumos.