Despre smerenie

Mare lucru bun este a învăţa smerenia lui Hristos. Ea face viaţa mai uşoară şi fericită şi totul devine dulce inimii. Numai celor smeriţi li se descoperă Domnul prin Duhul Sfânt, dar dacă nu ne smerim nu vom putea vedea pe Dumnezeu. Smerenia este lumina în care putem vedea Lumina Dumnezeu, cum cântă Biserica: „Întru lumina Ta vom vedea Lumina”. Domnul m-a învăţat să ţin mintea în iad şi să nu deznădăjduiesc şi aşa sufletul meu învaţă smerenia. Nu este încă adevărata smerenie, dar aceasta nu poate fi tâlcuită în cuvânt. Când sufletul se apropie de Domnul este înfricoşat. Dar când vede pe Domnul se bucură negrăit de frumuseţea slavei sale, iar iubirea lui Dumnezeu şi dulceaţa Duhului Sfânt îl fac să uite cu desăvârşire pământul. Acesta este Raiul Domnului: Toţi oamenii vor rămâne în iubire şi prin smerenia lor asemenea lui Hristos toţi vor fi fericiţi să-i vadă pe celilalţi mai presus de ei înşişi. Smerenia lui Hristos locuieşte în cei mai mici. (…) Sufletul care a gustat Duhul Sfânt îl deosebeşte după gustul Lui. Căci scris este: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” (Psalm 33, 9). David cunoştea aceasta din experienţă dar şi acum Domnul dă slugilor Lui să cunoască iubirea Lui din experienţă şi îi va învăţa aceasta până la sfârşitul veacurilor.
Cel ce a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt a învăţat de la El smerenia: el seamănă cu Stăpânul său, Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi se face asemenea Lui.
„Doamne, dă-ne darul smereniei Tale”.
Doamne, dă-ne în dar smerit Duhul Tău cel Sfânt, aşa cum ai venit să mântuieşti pe oameni doar prin harul Tău ridicându-i la Ceruri ca să vadă slava Ta”.
O, smerenie a lui Hristos! Te cunosc dar nu te pot atinge. Roadele tale sunt dulci căci nu sunt ca ale pământului.