Despre rugăciune

Când ne rugăm lui Dumnezeu, când dialogăm cu El, când Îi spunem păsurile noastre şi Îl rugăm să ne ajute în necazurile noastre, se cuvine să lepădăm din minte toată grija cea lumească, aşa cum se cântă în biserică imnul heruvimilor, în timpul ieşirii cu Sfintele Daruri.
Să cugetăm numai la Dumnezeu. Să nu ne rugăm numai cu buzele, iar mintea să fie departe de cuvintele rugăciunii. „Cum puteţi pretinde lui Dumnezeu să ia aminte la rugăciunile voastre - ne întreabă un sfânt părinte, Sfântul Ciprian al Cartaginei  - , dacă voi înşivă nu luaţi aminte la rugăciunile voastre ?” Nu ştiţi ce spuneţi!
Adeseori mintea, în timpul rugăciunii, colindă netrebnic pe alte plaiuri ale vieţii, iar rugăciunile sunt spuse numai cu buzele: cu ochiul urmărim textul, iar mintea colindă pe alte plaiuri, în păcat şi în necuviinţă!
Rugăciunea trebuie făcută cu evlavie, cu inima curată.
Ea cere o anumită pregătire, frate, şi supravegherea simţurilor noastre. Proorocul Moise n-a putut să se apropie de Rugul aprins din Sinai, decât după ce şi-a lepădat încălţămintea picioarelor sale. Dezleagă încălţămintea picioarelor tale, strigă din rug Dumnezeu, pentru că locul pe care te afli este sfânt!