Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 18 aprilie 2016
În mod sigur nu sunt învăţat, dar vă pot spune în urma experientei – ceea ce m-a învăţat viaţa – că la vreme de noapte şi cu pântecul gol, te poţi ruga mai bine

În mod sigur nu sunt învăţat, dar vă pot spune în urma experientei – ceea ce m-a învăţat viaţa – că la vreme de noapte şi cu pântecul gol, te poţi ruga mai bine.
Nu l-am aşezat pe Hristos în lăuntrul nostru şi pentru aceasta nu ştim ce este dragostea, pacea, înţelegerea.
De vreme ce nu pot propovădui, lăsaţi-mă măcar să plâng pentru păcatele mele şi pentru cei ce s-au rătăcit.
Rugăciunea este un telefon, o legătură fără fir, prin care cineva comunică direct cu Dumnezeu. Formezi un număr la telefonul rugăciunii ca să vorbeşti cu Dumnezeu, şi El îţi răspunde. Îl auzi limpede, îl simţi foarte aproape.
Rugăciunea vine mai întâi în laringe, apoi se duce către creier şi apoi coboară către inimă. Şi apoi fântâni, lacrimi vin către ochi. De acolo, nu mai este nimic de spus. E adevărat că la început, vei avea greutăţi. Vei încerca să te rogi şi uneori nu vei putea, alteori vei avea gânduri deşarte şi ispite, şi alteori nu vei putea să te trezeşti noaptea. Dar trebuie să perseverezi. Domnul, văzându-ţi dispoziţia, te va întări şi te va izbăvi de toate ispitele. Nu trebuie să irosim în somn întreaga noapte, căci atunci Satan face cu noi tot ce doreşte.
Am văzut multe lucruri în viaţa mea, unul dintre ele fiind că rugăciunile, închinăciunile şi Dumnezeieştile Liturghii i-au făcut pe mulţi să se întoarcă în turma Bisericii.
Îl implor pe Dumnezeu şi pe Sfinţii Lui să-i lumineze pe toţi cei rătăciţi, ca să poată crede şi să se întoarcă la sânul Bisericii, care stă mereu cu braţele deschise şi îi aşteaptă. Aceasta e tot ce ştiu să zic şi îi bat la cap pe Dumnezeu, pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, pe Arhangheli şi pe toţi Sfinţii. De nu le place aceasta, să mă ierte, căci sunt neînvăţat şi nu ştiu ce ar trebui să cer.
Nu trebuie să fim cu prea multă îndrăzneală la Dumnezeu şi la Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Suntem toţi păcătoşi şi Dumnezeu nu ascultă de glasul unui păcătos.
În pofida faptului că sunt un păcătos, am continuat să cer în chip repetat, bazându-mă pe „Cereţi şi se va da vouă; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi se va deschide vouă” (Matei 7:7). Aceasta am înţeles în viaţa mea: Cele ce nu sunt cu putinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu (Luca 18:27).
Angajarea în rugăciune
În momentul în care te angajezi la rugăciune, o faci după măsura vieţii tale. În Scara Sfântului Ioan Scărarul se spune că rugăciunea, după calităţile ei, este „judecată şi judecătorie şi scaunul judecătorului înainte de judecata viitoare”. Ceea ce înseamnă că rugăciunea e oglinda sufletului! Cum ne e viaţa aşa ne e şi rugăciunea; nu poţi avea o altă rugăciune decât la măsura la care ai ajuns!
Sfântul Ioan Scărarul vorbeşte despre patru feluri de rugăciune: rugăciunea întinată (sau spurcată), rugăciunea furată, rugăciunea pierdută şi rugăciunea curată. Fiecare dintre aceste patru feluri de rugăciune arată starea celui ce se roagă. Cel care e încă întinat şi trăieşte în patimi se roagă, pentru că rugăciunea nu ţine de un anumit stadiu, ci ţine de viaţa omului, de credinţa omului. Cel care a ajuns să aibă o legătură cu Dumnezeu de asemenea se roagă. Nu se poate să crezi în Dumnezeu şi să nu te rogi, să nuţi găseşti vreme de rugăciune. Sigur că, rugândute ca începător, ca om întinat, şi rugăciunea e întinată de patimile care au putere în sufletul tău. Şi aşa mai departe.
Când ai ajuns la o viaţă curată, viaţă de nepătimitor, atunci ai ajuns şi la rugăciunea curată. Şi rugăciunea curată e o rugăciune despre care se poate spune întradevăr că e o rugăciune bună. Dar cel care e angajat în rugăciune, în orice stare ar fi, e pe calea îmbunătăţirii rugăciunii şi pe calea îmbunătăţirii vieţii sale. Deci, cum eşti, aşa ţie rugăciunea, cum te porţi, aşa te rogi. Chiar există un îndemn: „Roagăte cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!”.
nu este nici un comentariu
Greşeala cere pedeapsă? Am întrebat şi eu un psiholog ce fel de pedepse se dau unui copil pentru o greşeală de nimic
2016-04-18 citeste mai multRegele Abdullah al II-lea a dat o donaţie regală (makruma) pentru restaurarea Mormântului lui Iisus din Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim
2016-04-18 citeste mai multPapa Francisc a vizitat Grecia în perioada 14-15 aprilie pentru a contribui la sensibilizarea comunităţii internaţionale faţă de problema refugiaţilor
2016-04-18 citeste mai mult„Trimite-mi lumină mie, celui ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, cea purtătoare de lumină şi dumnezeiască, cuvioasă, ceea ce stai înaintea lui Hristos, Lumina cea neapropiată, mântuindu-mă din toate ispitele vieţii.”
2016-04-18 citeste mai mult„Floarea Darurilor” cartea cu texte pline de tâlc şi de învăţătură a apărut la Editura BASILICA a Patriarhiei Române
2016-04-18 citeste mai multAnul 2016 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca an omagial al educaţiei creştine ortodoxe, dar şi ca an comemorativ al tipografiilor bisericeşti
2016-04-18 citeste mai multDeşi nu ştim exact când s-a născut şi când a murit, cunoaştem că Sfântul Teotim şi-a desfăşurat activitatea la sfârşitul veacului al IV-lea şi la începutul celui de al V-lea
2016-04-18 citeste mai multCu mulţi ani în urmă, pe vremea faraonilor, într-o pădure veşnic înverzită, trăia un bătrân înţelept ce îşi făcuse o căsuţă din lemn pe crengile unui pom frumos mirositor
2016-04-18 citeste mai mult
Adaugă un comentariu