Despre rugăciune

 În mod sigur nu sunt învăţat, dar vă pot spune în urma experientei – ceea ce m-a învăţat viaţa – că la vreme de noapte şi cu pântecul gol, te poţi ruga mai bine.
Nu l-am aşezat pe Hristos în lăuntrul nostru şi pentru aceasta nu ştim ce este dragostea, pacea, înţelegerea.
De vreme ce nu pot propovădui, lăsaţi-mă măcar să plâng pentru păcatele mele şi pentru cei ce s-au rătăcit.
Rugăciunea este un telefon, o legătură fără fir, prin care cineva comunică direct cu Dumnezeu. Formezi un număr la telefonul rugăciunii ca să vorbeşti cu Dumnezeu, şi El îţi răspunde. Îl auzi limpede, îl simţi foarte aproape.
Rugăciunea vine mai întâi în laringe, apoi se duce către creier şi apoi coboară către inimă. Şi apoi fântâni, lacrimi vin către ochi. De acolo, nu mai este nimic de spus. E adevărat că la început, vei avea greutăţi. Vei încerca să te rogi şi uneori nu vei putea, alteori vei avea gânduri deşarte şi ispite, şi alteori nu vei putea să te trezeşti noaptea. Dar trebuie să perseverezi. Domnul, văzându-ţi dispoziţia, te va întări şi te va izbăvi de toate ispitele. Nu trebuie să irosim în somn întreaga noapte, căci atunci Satan face cu noi tot ce doreşte.
Am văzut multe lucruri în viaţa mea, unul dintre ele fiind că rugăciunile, închinăciunile şi Dumnezeieştile Liturghii i-au făcut pe mulţi să se întoarcă în turma Bisericii.
Îl implor pe Dumnezeu şi pe Sfinţii Lui să-i lumineze pe toţi cei rătăciţi, ca să poată crede şi să se întoarcă la sânul Bisericii, care stă mereu cu braţele deschise şi îi aşteaptă. Aceasta e tot ce ştiu să zic şi îi bat la cap pe Dumnezeu, pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, pe Arhangheli şi pe toţi Sfinţii. De nu le place aceasta, să mă ierte, căci sunt neînvăţat şi nu ştiu ce ar trebui să cer.
Nu trebuie să fim cu prea multă îndrăzneală la Dumnezeu şi la Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Suntem toţi păcătoşi şi Dumnezeu nu ascultă de glasul unui păcătos.
În pofida faptului că sunt un păcătos, am continuat să cer în chip repetat, bazându-mă pe „Cereţi şi se va da vouă; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi se va deschide vouă” (Matei 7:7). Aceasta am înţeles în viaţa mea: Cele ce nu sunt cu putinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu (Luca 18:27).

Angajarea în rugăciune
În momentul în care te angajezi la rugăciune, o faci după măsura vieţii tale. În Scara Sfântului Ioan Scărarul se spune că rugăciunea, după calităţile ei, este „judecată şi judecătorie şi scaunul judecătorului înainte de judecata viitoare”. Ceea ce înseamnă că rugăciunea e oglinda sufletului! Cum ne e viaţa aşa ne e şi rugăciunea; nu poţi avea o altă rugăciune decât la măsura la care ai ajuns!
Sfântul Ioan Scărarul vorbeşte despre patru feluri de rugăciune: rugăciunea întinată (sau spurcată), rugăciunea furată, rugăciunea pierdută şi rugăciunea curată. Fiecare dintre aceste patru feluri de rugăciune arată starea celui ce se roagă. Cel care e încă întinat şi trăieşte în patimi se roagă, pentru că rugăciunea nu ţine de un anumit stadiu, ci ţine de viaţa omului, de credinţa omului. Cel care a ajuns să aibă o legătură cu Dumnezeu de asemenea se roagă. Nu se poate să crezi în Dumnezeu şi să nu te rogi, să nu­ţi găseşti vreme de rugăciune. Sigur că, rugându­te ca începător, ca om întinat, şi rugăciunea e întinată de patimile care au putere în sufletul tău. Şi aşa mai departe.
Când ai ajuns la o viaţă curată, viaţă de nepătimitor, atunci ai ajuns şi la rugăciunea curată. Şi rugăciunea curată e o rugăciune despre care se poate spune într­adevăr că e o rugăciune bună. Dar cel care e angajat în rugăciune, în orice stare ar fi, e pe calea îmbunătăţirii rugăciunii şi pe calea îmbunătăţirii vieţii sale. Deci, cum eşti, aşa ţi­e rugăciunea, cum te porţi, aşa te rogi. Chiar există un îndemn: „Roagă­te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!”.