Despre nerecunoştinţă

Dintre toate felurile pe care le îmbracă nerecunoştinţa omenească, cea mai gravă este cea a copiilor faţă de părinţii lor, foarte răspândită astăzi.
Spuneţi-mi, pe cine, dacă nu pe părinţi, trebuie să-i considerăm primii şi cei mai mari binefăcători ai noştri? Ei ne-au dat viaţă, ne-au răbdat capriciile copilăreşti, neajunsurile şi uneori chiar şi ofensele. Cine, dacă nu părinţii, care s-au îngrijit atât de mult de noi şi care şi-au pus sufletul pentru noi, merită recunoştinţa noastră? Deseori vedem că pe părinţii bătrâni, care au pierdut capacitatea de a munci, copiii răi îi alungă din casă, sau dacă nu-i alungă, atunci cu blestem şi cu răutate le dau pâinea necesară.
Ascultaţi ce spune înţeleptul Iisus, fiul lui Sirah, despre cinstirea părinţilor: Cu fapta şi cu cuvântul cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi vină binecuvântare de la ei. Că binecuvântarea tatălui întăreşte casele fiilor, iar blestemul mamei le dărâmă până în temelie… Ca un hulitor este cel care părăseşte pe tata şi blestemat de Domnul este cel care mânie pe mama sa (Înţelepciunea lui Isus Sirah 3, 8, 9, 16).
În Deuteronom citim cuvinte înfricoşătoare: Blestemat este cel care vorbeşte de rău pe tatăl său sau pe mama sa! În cartea Ieşirii citim cuvinte şi mai înfricosătoare: Cel ce-l bate pe tatăl său trebuie să fie dat la moarte.

Nerecunoştinţa  este păcat
Poporul lui Israel îi ucidea cu pietre pe călctăorii de lege. Era necesar doar ca pedeapsa să devină un eveniment înfricoşător în viaţa poporului, pentru ca acesta să înţeleagă cum sunt pedepsiţi cei care se poartă nemilos cu părinţii lor şi să conştientizeze gravitatea acestui păcat.
Asa a fost în timpurile vechi. Dar în prezent lucrurile s-au schimbat. Această lege nu se mai aplică nicăieri. Cel ce-şi bate tatăl, care vorbeşte de rău pe mama sa, la noi deseori rămâne nepedepsit. Iar dacă părinţii se hotărăsc să depună plângere în instanţă împotriva tratamentului la care sunt supuşi de proprii copii, viaţa lor va deveni şi mai amară.
Dar legea lui Dumnezeu este veşnică şi dreptatea Lui este neclintită, şi, dacă nu vor fi pedepsiţi acum cei care îşi bat părinţii, atunci vor fi condamnaţi de Dumnezeu la pedeapsa veşnică. Şi deşi nimeni nu-i ucide acum cu pietre blestemul lui Dumnezeu, judecata lui Dumnezeu îi va pedepsi veşnic, fiindcă dreptatea lui Dumnezeu întotdeauna se va împlini, chiar şi atunci când oamenii vor înceta s-o urmeze.
Să gândească la aceasta cei care îi ofensează pe părinţi, cei care îl alungă din casă pe tatăl bătrân sau pe mama bătrână, care îi condamnă la foame, lipsindu-i de ajutor. Fie să-şi aducă aminte că şi pentru ei se va îndeplini această lege veche! Fie să-şi amintească de judecata lui Dumnezeu şi să se cutremure în faţa ei!
Domnul Iisus Hristos, când i-a vindecat pe cei zece leproşi, ştia că nouă dintre ei se vor arăta nerecunoscători, dar chiar şi aşa, i-a vindecat pe toţi.
Şi-a revărsat mila nemărginită asupra tuturor – şi vrednici, şi nevrednici.
Şi-a dat viaţa şi pentru păcătoşi, şi pentru nerecunoscători. EI a suferit pe Crucea de pe Golgota de dragul nostru, al tuturor, chiar şi de dragul celor care L-au respins, care L-au dat la moarte.
Nerecunoştinţa omenească este ca o picătură în marea milostivirii lui Dumnezeu. Şi precum nu poţi tulbura marea aruncând în ea o mână de nisip sau de ceva necurat, tot aşa nu poate nerecunoştinţa omenească să tulbure cât de puţin milostivirea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de noi toţi. Trebuie să ţinem minte aceasta.