Deschide, Cruce, porţile cerurilor celor ce te iubesc pe tine

În viaţa de zi cu zi păşim printre multe evenimente. Am vrea dacă se poate ca toate să fie frumoase. Suntem convinşi că atunci când tot ceea ce trăim este frumos am atins fericirea.
Cu toate acestea, destul de des, întâlnim evenimente grele, ba chiar neplăcute. Acestea ne tulbură, ne clatină şi neştiind încotro să o apucăm, deseori, cădem din starea de bine. În cădere ne încătuşează supărarea şi devenim robii tristeţii.
De la începutul acestui an am căutat să aşez în sufletele cititorilor frumuseţea şi utilitatea Sfintelor Slujbe.
Noi suntem destul de raţionali. Suntem obişnuiţi să înţelegem practic la ce ne este de folos o lucrare sau alta. În cele ce urmează, pornind de la un text al Utreniei din Duminica Sfintei Crucii, doresc să valorificăm ceea ce Biserica ne învaţă.
Pentru a face legături între problemele noastre şi acest text este necesar să cunoaştem câteva elemente ale istoriei poporului evreu. Aceştia, ca şi noi la un moment dat, s-au clătinat şi au ajuns robii egiptenilor. Din starea de sclavie, la alt popor, nu visau să mai scape. Logic nu a existat nici o soluţie. Egiptul era în plină glorie, un popor bogat, iar evreii nu aveau nici o susţinere din partea vreunei naţiuni în demersul lor de a se elibera. Poate cel mai bine au conştientizat la malul Mării Roşii când ei, nişte sclavi erau urmăriţi de o armată bine pregătită, de egiptenii pregătiţi să îi ucidă. Miracol! Marea s-a despărţit la semnul Sfintei Cruci făcut de Moise cu toiagul asupra acesteia.

Bucuria asumării
În momentele de poticnire cred că ne regăsim în starea lui Moise când se afla la malul Mării Roşii cu poporul său, în pericol de a pierii sub sabia duşmanilor. Au izbândit pentru că nu au cedat presiunii imense. Dar cine poate rezista la o aşa presiune? Doar Dumnezu poate şi noi, de suntem împreună cu el.
Pentru asta avem nevoie, deci, să fim cu Dumnezeu. Trist, dar în căderile noastre, constatăm că devenim robi ai păcatului. Este drept că de nu am fi căzut din braţele Domnului şi am fi acceptat provocările lui ar fi fost bine, frumos, poate chiar uşor. Adevărul este că vâltoarea vieţii ne aduce să ne simţim îndreptăţiţi să ne îndepărtăm de El. Dacă nu am ceda acestor furtuni greul ar părea doar ca un efort fizic plăcut după ce îl depăşim.
Totuşi şi evreii erau robi ca şi noi, fără speranţe de eliberare, ci chiar cu toate şansele să fie ucişi de egipteni. CRUCEA i-a salvat! Încrederea în Dumnezeu la determinat pe Moise să facă semnul Crucii asupra Mării Roşii şi au trecut pe fundul mării ca pe uscat, de o parte şi de alta fiind valurile imense ale acesteia. Egiptenii au fost înecaţi, iar sclavii eliberaţi.
Aceasta este vremea cea mai potrivită să ne încredem în Domnul şi sunt sigur că toate greutăţile, ba char şi robiile noastre, în mod minunat, se vor risipi.