„De la străbunii mei până la tine...”

Ştim cu toţii că acasă totul este mai bun, totul este mai frumos şi ca la noi nu-i la nimeni. Indiferent din ce zonă a ţării suntem, „la noi sunt codrii verzi de brad şi câmpuri de mătasă”. La noi sunt cele mai frumoase haine cu care ne gătim de fiecare dată când avem ocazie. Şi nu ne putem găti decât cu hainele pe care le avem de la străbuni.
Tot mai des am întâlnit întrebarea, în rândul elevilor care se pregătesc pentru examenul de maturitate şi nu numai, dacă este bine să ne cunoaştem trecutul sau dacă istoria are vreo importanţă în educarea tinerilor. Le dau mereu exemplul pe care îl au lângă ei. Îi întreb dacă îşi iubesc mama şi tata, dacă îşi cunosc bunicii şi unchii, verişorii şi verişoarele. Răspunsul nu este greu de aflat. Este firesc să-şi cunoască şi să-şi iubească apropiaţii sângelui lor. Asta spun ei şi li se şi citeşte pe chip. Cei mai mici dintre ei, când au de conturat compuneri în care trebuie să povestească o întâmplare petrecută cu ocazia unei sărbători, majoritatea găsesc întâmplările în sânul familiei. Asta demonstrează că nu se pot desprinde de cuvântul „familie” şi, cel mai important, de căldura familiei. Aşa am reuşit să-i fac să înţeleagă de ce este importantă istoria şi de ce este important să o cunoaştem.

Fără rădăcini? Fără tine însuţi!
Un om care nu-şi cunoaşte trecutul neamului, apropiaţii sângelui, e ca şi cum nu şi-ar cunoaşte identitatea. Şi apoi, dacă nu ai rădăcini, la cine te mai duci când eşti bătrân să-ţi povesteşi durerile şi bucuriile vieţii? … Poate acesta le-a fost şi gândul celor care au institui „Ziua iei”. Ce este mai bun şi mai frumos, ce ne uneşte pe noi toţi, românii de aici şi de pretutindeni, încă o dată? Ia! Este  unul din cele mai frumoase piese de port românesc, în care se vede atât delicateţea, cât şi sobrietatea felului în care este purtată. Sunt multe şi de multe feluri. Mulţi o îmbracă şi chiar se mândresc. Îndrăznesc a spune că nu toţi ştiu cum se poartă. Dacă mai demult ia era confecţionată numai din in sau cânepă, în zilele mai apropiate nouă aceasta se face din in şi bumbac. Este însă interesant de urmărit decorul iilor. Fiecare îşi are rostul şi rolul lui.

Rostul
Ia tradiţională, ia cu umbreajă, ia cu altiţe, ia cu puişori  sau cu dantelă pentru fetiţe! Toate acestea sunt ale noastre şi toate vesele, şi delicate, şi mândre. Fiecare ie este purtată cu un anumit rost şi în anumite etape ale vieţii. Fetele şi nevestele tinere  poartă iile cu „pui pe lângă umbreajă”. Fetele care intră în joc, adică cele care au atins pragul măritişului, poartă ia cu  „şutele întoarse”, iar ia cu „şutele întregi” este purtată pentru prima dată de mirese. „Şutele întregi” au drept simbol căsnicia, continuitatea, perfecţiunea.  Fetiţele poartă ia cu puişori sau cu dantelă.
Nimic mai frumos şi mai bun decât faptul că avem un costum tradiţional cunoscut peste hotare, avem decenţa de a-l şti purta şi, nu în ultimul rând, i-am dat o zi în care să o serbăm.
Este încă un motiv în plus să ştim cine suntem şi de unde venim. Este încă un motiv în plus să ne mândrim cu ceea ce avem. Este încă un exemplu de urmat pentru toate generaţiile trecute şi viitoare prin care ne legăm între noi, „pe brânci” de la străbuni până la fii. Un exemplu prin care respectăm „sudoarea frunţii sutelor de ani” şi datorită căruia putem spune: acesta este pomul vieţii noastre care are rădăcinile bine înfipte în pământ. Şi nu e suficient că are rădăcinile bine înfipte în pământ, ci ne şi aşteaptă să le căutăm şi să le îmbrăţişăm.
 Iar pentru tinerii de azi, pe care-i formăm pe băncile şcolii, este o bună pildă de respect şi dăruire. Ştim astfel cine suntem şi, cel mai important, unde ne îndreptăm.