De ce trăim? (II)

Homosexualii... şi sensul vieţii

În articolul de săptămâna trecută am arătat cum omul stăpânit de patimi găseşte scopuri negative, rele în propria viaţă prin satisfacerea patimilor. Am dat ca exemplu tipul omului alcoolic, însă exemplele pot fi foarte multe plecând de la diversele patimi, fie ele cu impact social sau strict individual. Fac astăzi o paranteză pentru că vreau să mă refer la scopurile pe care activiştii homosexuali şi le propun – îi am în vedere îndeosebi pe cei de la noi – atunci când militează pentru legalizarea sodomiei. Din start, ca preot, ca ortodox, om creştin şi înainte de toate ca om care vrea să trăiască într-o lume cât se poate de normală nu pot fi decât „intolerant” în această privinţă, aşa cum Biserica a condamnat şi condamnă în genere orice păcat. Chiar dacă este un stereotip des folosit cred şi eu că nu trebuie condamnat (urât) păcătosul, ci păcatul. 

Homosexualitatea este neîndoielnic un păcat grav şi, ca orice păcat gravitatea lui este şi mai mare atunci când nu este conştientizat ca atare şi, mai mult, se încearcă răspândirea acestuia ca un act firesc. De mai mult de jumătate de secol homosexualii militează activ pe toate căile posibile pentru legalizarea acestui păcat. La noi lucrurile au intrat pe acest făgaş al încercării de „integrare” în lumea  „civilizată” de câţiva ani, iar tonalităţile pe care se cere legalizarea sunt din ce în ce mai acute. Presa a mediatizat in ultima vreme, intens, prima nuntă gay din România, iar activiştii cer legalizarea homosexualităţii vorbind de iubire, toleranţă, libertate, acceptare. Nu-i aşa că toate aceste valori sună (şi a) învăţătură creştină? Este aşa, însă contextul în care acestea sunt introduse este unul extrem de perfid.

 

De la homosexualitate la pedofilie

Europa „civilizată” a făcut cunoştinţă cu aceste mecanisme mult mai devreme, dovadă că în unele state europene homosexualitatea este legalizată. Însă, în discursul activiştilor gay autohtoni se omit cu bună ştiinţă câteva date istorice, recente, extrem de importante, care relevă adevărata faţă a acestora şi scopurile ascunse urmărite. 

În ţări ca Germania sau Olanda se discută tot mai intens la nivel politic, mediatic, cultural despre legalizarea pedofiliei. În Olanda, după legalizarea căsătoriilor gay, se cere legalizarea căsătoriilor în grup. „Peste tot unde propaganda homosexualităţii acţionează, pedofilia o urmează ca o umbră, în ciuda eforturilor lobby-iştilor gay de a ascunde acest lucru. România nu este scutită: vă amintiţi invitaţia făcută de Asociaţia ACCEPT a minorităţilor sexuale din România profesorului Gert Hekma, din Olanda, un susţinător făţiş al pedofiliei, de a vorbi ... la Facultatea de Sociologie din Bucureşti. În urma interven?iei cetăţenilor, conferin?a a fost anulată şi organizatorii („Accept”) au şters, elegant, informaţiile de pe website, probabil pentru a nu alimenta scandalul. Ce susţinea Hekma? Reducerea vârstei consimţământului sexual (un artificiu juridic prin care pedofilia este legalizată) la 12 ani, pentru început. Această situaţie este deja în practică în Olanda...”(http://nogovernment.wordpress.com). De asemenea, în anii ‘80-’90 ecologiştii germani au militat intens pentru legalizarea pedofiliei în Germania. Tot în Germania, în anii ‘70-’80 au fost emisiuni televizate, interviuri cu pedofili publicate în presa scrisă în care erau relatate cu amănunte experienţele acestora, toate acestea într-o strânsă şi vădită legătură cu organizaţiile care militau pentru drepturile homosexualilor în Germania. Astăzi,vocile care cer pe plan internaţional coborârea vârstei pentru consimţământul sexual cel puţin până la 12 ani, adică legalizarea pedofiliei, sunt tot mai puternice. Şi nebunia şi urâciunea scabroasă izvorâtă din minţile acestor oameni (unii dintre ei profesori universitari) nu se opresc aici.