De ce să mă rog?

Părintele Teofil Părăian vorbea adeseori despre rugăciunile pe care le-a deprins înainte de a şti că poate învăţa rugăciuni. „Ne-am pomenit în lumea aceasta cu rugăciuni pe care le-am învăţat, unele din ele înainte de a ştii când le-am învăţat… Ne-am pomeni cu ele, ne-am pomenit cu practica rugăciunii…”. Aşa era mai demult! Copiii intrau în viaţa conştientă cel puţin cu două rugăciuni ştiute: Tatăl nostru şi Îngeraşul. Acum, lucrurile nu mai stau aşa. Lumea „a evoluat”!  Oare chiar a evoluat? Asta în cazul în care evoluţia omului ar fi o realitate. Însă, este vizibil un fapt: părinţii nu mai au disponibil pentru copiii lor timpul pe care îl aveau părinţii pentru noi. Părinţii de azi nu mai au timp să îşi rostească rugăciunile cu copiii lor şi de aceea „de ce să mă rog?” devine o întrebare chinuitoare pentru orice suflet de copil. Desigur, ei au marea şansă de a învăţa necesitatea rugăciunii, cel puţin odată pe săptămână, la ora de Religie în şcoală.
Oare cât de mult ne mai trebuie nouă, celor mari, să înţelegem că avem nevoie acută de Dumnezeul iubirii într-o lume tot mai mult cuprinsă de violenţe şi de neajunsuri. Iată cel puţin un motiv care răspunde la întrebarea de mai sus, un răspuns pentru adulţii care, la rândul lor îi pot învăţa pe cei mici puterea rugăciunii din exemplul personal.