Darnicul şi zgârcitul (poveste persană)

Au fost odată doi vecini: unul era darnic din cale-afară, iar celălalt, din cale-afară de zgârcit. De câte ori se duceau împreună la târg sau la  vânătoare, cel zgârcit îi spunea celui darnic:
– Vai de mine, mi-am uitat merindele acasă. Ce să mă fac? Şi cel darnic îi răspundea:
– Nu-i nimic. Am luat eu destul să ne ajungă amândurora!
Într-o bună zi, au plecat amândoi la vânătoare şi povestea s-a repetat. Când să poposească în pădure, cel zgârcit i-a spus că uitase sacul cu merinde acasă, iar cel darnic l-a poftit să mănânce din plăcintele pe care le luase cu el. Acesta primi, se făcu noapte, iar a doua zi în zori o porni de unul singur în pădure, după vânat, mâncând cu poftă din bunătăţile pe care le avea la el, căci îl minţise pe vecin că-şi uitase mâncarea, când, de fapt, avea cu el un sac plin cu de toate, dar nu voia să împartă nimic cu nimeni.
Când se trezi singur, vecinul cel darnic bănui ceea ce se întâmplase, căci n-ar fi fost pentru prima dată şi, fără să-şi facă sânge rău, o porni singur mai departe. Când se înnoptă, i se păru că vede, nu departe, licărind o lumină. Se îndreptă într-acolo. Ajunse într-adevăr într-o căsuţă, unde se aflau o masă şi trei culcuşuri. Pe masă era o farfurie plină cu plăcinte. Cum i se terminase mâncarea, bietul om îndrăzni să ia şi el una şi apoi se aşeză umil într-un colţ să se odihnească până a doua zi în zori, când o va fi pornit de unul singur în pădure. După câtva timp, iată că sosesc un urs, un lup şi o vulpe, îşi ia fiecare câte o plăcintă, două şi apoi stau de vorbă:
– Pun rămăşag că nimeni nu ştie că lângă casa noastră a căzut azi dintr-o căruţă un sac cu galbeni, mormăi ursul.
– Ba eu pun rămăşag că nimeni nu ştie că în spatele casei noastre un vânător a ascuns în pământ doi saci cu galbeni, spuse lupul.
– Şi eu pun rămăşag că nimeni, în afara mea, n-a văzut pe cel care a ascuns în scorbura copacului din faţa casei trei saci cu galbeni, se făli şi vulpea. Omul cel darnic moţăia în colţul odăii, dar ca prin vis auzea tot ce vorbeau ursul, lupul şi vulpea.
Aşa că, a doua zi, după ce plecaseră cele trei gazde, omul se duse în toate cele trei locuri, luă sacii cu galbeni la spinare şi o porni spre casa lui.
Când văzu cel zgârcit ce bogat se întorsese acasă celălalt, nu-i mai dădu pace până nu-l făcu să istorisească
de-a fir-a-păr totul cum se petrecuse. Şi omul îi povesti întocmai.
A doua zi, o porni şi zgârcitul înspre casa ursului, a lupului şi a vulpii. Nimeri pe când ei erau plecaţi. Văzu plăcintele şi hapsân cum era le mâncă pe toate, iar dacă mai rămăseseră vreo două-trei şi le vârî în sac.
De la uşă se înfurie ursul când intră înfometat şi văzu că farfuria cu plăcinte era goală, şi mai înfuriat se arătă lupul, iar vulpea ţipă cât o ţinu gura:
– Hoţul e sub masă!
Căci abia apucă să se ascundă sub masă, când auzi că se apropiau ursul, lupul şi cu vulpea. Se năpustiră toţi trei asupra lui şi-i traseră o mamă de bătaie, fiind siguri că tot el luase şi toţi sacii cu galbeni care dispăruseră de la locurile lor.