Dansul şi muzica populară românească

Înrădăcinate în spiritualitatea românească de peste două mii de ani, dansul şi muzica populară, bogăţie de nepreţuit a folclorului, reprezintă un mod de viaţă şi de exprimare a filosofiei poporului român. Gândurile, sentimentele şi aspiraţiile ţăranului nostru se topesc în versuri populare pe care se mlădiază cântecul. Existenţa cântecului popular este legată de patru coordonate: o coordonată umană (ţăranul şi colectivitatea satului), una terestră (aşezarea rurală în natură, într-un spaţiu şi într-un timp anume), una magico-religioasă (credinţa în Dumnezeu şi o întreagă mitologie) şi alta psihoemoţională (trăirile, dorinţele, gândurile şi aşteptările pe care se întemeiază existenţa). Prin aceste coordonate, cântecul popular se întipăreşte uşor în memoria colectivităţii şi se transmite din generaţie în generaţie.

Simplitate în complexitate
Ca manifestare sincretică, versul este cântat, iar cântecul însoţeşte jocul. Dincolo de vers şi de melodie, cântecul popular încântă prin atmosfera creată, prin frumuseţea şi bogăţia costumelor. Totul este exprimat simplu, direct, aşa cum este sufletul ţăranului autentic, deschis şi curat. Din mesajul textului popular răzbat atitudinea tonică şi demnă faţă de viaţă şi de semeni a ţăranului, un mental sănătos, tinereţea spiritului. Sunt trăsături care ţin de gândirea pozitivă, una dintre dimensiunile spirituale prin care ne definim ca popor. Adesea se spune: „Eşti ceea ce gândeşti”, un mod de a arăta cât de necesar este să depăşim obstacolele pe care viaţa ni le scoate în cale, să căutăm soluţii, să privim cu optimism încercările la care suntem supuşi, să avem un sistem de valori bine definit, imagini mentale pozitive, convingeri şi aşteptări pozitive, un comportament flexibil în relaţiile cu ceilalţi.
Dansul şi muzica populară, dezvăluie într-o manieră sinceră şi directă aspiraţiile şi sentimentele oamenilor, însoţind fidel omul atât în momentele sale de bucurie cât şi în cele de mâhnire, exprimând: caracterul, temperamentul, forţa, agerimea, înţelepciunea şi umorul poporului. Suntem făcuţi pentru bucurie şi bucuria se manifestă şi prin cântare şi dans. Dar, pentru asta este nevoie să fii plin de bucuria cea sfântă, de bucuria lui Dumnezeu.

Cu respect şi rânduială
Poporul acesta are dansurile lui încă din cele mai vechi timpuri. Toate au însă o rânduială a manifestărilor nu dată, dar păzită de Sfânta Biserică. Aceste jocuri se jucau duminica, în chiar curtea bisericii, când nu era post, la fel cum se făceau şi balurile, înainte de lăsatul secului. Hora satului este un eveniment major la care participă întreaga comunitate. Este un spectacol de culoare, se sunet şi de mişcare, la care ţăranii poartă costume populare, au un anumit comportament, respectând o tradiţie.  La horă, cel mai vechi joc popular, nu era numai distracţie, ci şi un loc şi un posibil moment în care tinerii îşi alegeau viitorii soţi. Dar totul se întâmpla sub supravegherea părinţilor, a bunicilor. Horitul în curtea bisericii impunea decenţa în toate detaliile unui astfel de eveniment din viaţa satului. Apoi, perechile din hore ajungeau să dănţuiască în sfinţenia Cununiei – „Isaie dănţuieşte ...”, a Botezului, a Hirotonirii preoţilor comunităţii - „Sfinţilor Mucenici ...”.