Cuza Vodă şi santinela (povestire populară)

Se ştie că domnitorul Cuza obişnuia să umble noaptea schimbat prin oraş şi intra în vorbă cu cine se nimerea, întrebând şi iscodind să afle care sunt nevoile oamenilor, cum se poartă cu ei slujbaşii  şi dacă poporul vorbeşte de bine sau de rău despre domnitor. Într-o sară, trecând pe lângă o santinelă ce era la un post oarecare, vede pe soldat că stă rezămat de gheretă, cu arma proptită de braţ, iar într-o mână ţinând un codru de mămăligă şi într-alta o ridiche din care îmbuca cu poftă.
Domnitorului îi veni să râdă când îl văzu şi-l intrebă pe un ton glumeţ:
– Ce mănânci acolo, măi camarade?
Soldatul, care nu-l cunoştea, zise:
– Ia, ghici!
Atunci, domnitorul, prefăcându-se că nu ştie ce mănâncă soldatul, începu să-l întrebe:
– Îi fi mâncând mămăligă cu slănină?
– N-ai ghicit.
-Îi fi mâncând mămăligă cu  praz?
– N-ai ghicit.
– Îi fi mâncând mămăligă cu ceapă?
– N-ai ghicit.
– Îi fi mâncând mămăligă cu ridiche, leat?
– Vezi că ghicişi?
Domnitorul râse de soldat, dar acesta nu-i dădu pas şi-l întrebă:
– Dar tu cine eşti de mă întrebi?
– Ia ghici, răspunse Cuza, în felul soldatului.
– Îi fi don’căprar cutare?
– N-ai ghicit.
– Îi fi don’sergent  cutare?
– N-ai ghicit.
– Ii fi don’căpitan cutare?
– N-ai ghicit.
Soldatul, atunci, scos din sărite, zise cam răstit, cam cu sfială:
– Că doar n-ai să fii măria-sa Vodă Cuza?
– Ei, vezi că ghicişi?
– Aoleo, strigă soldatul fâstâcit, ţine tu ridichea şi mămăliga, să prezint arma!
A doua zi dimineaţa sosi la regiment un ordin al măriei-sale domnitorului, că soldatul care a fost de santinelă la cutare ceas în postul cutare să fie trimis numaidecât la palat, cu arma.
Soldatul, când auzi despre ce e vorba, i se facu inima cât un purice, de frică, văzând că omul din seara trecută era chiar Vodă Cuza, dar ştiind că maria-sa e om bun la suflet, îşi luă curajul şi se duse fără teamă.
Ce se întâmplase?
Domnitorul, întorcându-se în seara trecută la palat, povestise doamnei toată întâmplarea cu santinela şi doamnei îi plăcu atât de mult, încât ceru să vadă şi măria-sa pe soldatul cu pricina. De aceea, când sosi omul nostru la palat, domnitorul îl puse să repete scena din ajun, spre marea veselie a doamnei, care râse din toată inima.
Măria-sa doamna întrebă apoi pe soldat de unde e, cum îl cheamă, dacă e însurat şi ce meserie  învârteşte şi aflând că era plugar însurat şi că n-avea stare mai de loc, îi dete o sumă de bani şi stărui pe  lângă domnitor a-l libera din oştire, şi-l trimise la vatra lui.