Cuviosul Daniil Sihastrul

În regiunea în care slăvitul voievod al Moldovei, Ştefan, a zidit monumentala mănăstire Putna, fiinţau, la începutul veacului al XV-lea, câteva aşezări călugăreşti a căror origine se pierde în negura trecutului. La 5-6 kilometri de Putna, spre nord-est, este situat satul Laura, în care, potrivit tradiţiei, se afla o mănăstire cu hramul „Sfântul Laurenţiu”. Unii dintre vieţuitorii din trecutul acestei aşezări călugăreşti, însetaţi de linişte, vor fi căutat în desişul codrilor şi în adâncurile văilor locuri mai potrivite pentru rugăciune. Chilia de piatră - negreşit o sihăstrie - care dăinuie neclintită pe apa Viţeul şi „bisericuţa de lemn” de pe un „deluşel” din preajma Putnei, „care s-au risipit” - este vorba numai de bisericuţa la care se referă Ion Neculce- sunt înjghebări ale unor sihaştri, originari fie de la Laura, fie de la Volovăţ sau Rădăuţi, unde vieţuiau călugări.
Chilia, în întregime de piatră, de pe o stâncă de la marginea pârâului Viţeul, situată la vreo 3 kilometri de mănăstirea Putna în direcţia sud-est, se spune din bătrâni, a fost săpată de un monah încununat cu osârdie duhovnicească şi evlavie, anume Daniil; de aceea, ea este denumită Chilia sau Sihăstria lui Daniil Sihastrul. Dreptcredincioşii din satele care se învecinează cu impunătorul locaş în care domnul Ştefan, slăvitul ctitor, odihneşte în veci, păstrează cu deosebită sfinţenie ceea ce au primit ei prin viu grai, de la părinţii, moşii şi strămoşii lor, adică tradiţiile.
Potrivit tradiţiei, el s-a născut la începutul veacului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Rădăuţi. Părinţii săi, simplii ţărani evlavioşi, i-au dat la botez numele Dumitru. Împresuraţi de nevoile vieţii, atât părinţii cât şi fiul lor au muncit pe moşia episcopiei Rădăuţilor. Aici tânărul Dumitru a cunoscut călugări şi slujitori bisericeşti care i-au dat învăţături creştineşti, îndemnîndu-l să urmeze mai cu osârdie lui Hristos. Îmbrăcând haina călugărească, i s-a dat numele de David, apoi, în pilduitoare ascultare, ca vieţuitor în jurul bisericii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, ctitoria voievodului Bogdan I, întemeietorul, el a stăruit în rugăciune, nevoinţă şi muncă.
Râvnind desăvârşirea a plecat de la Rădăuţi şi a poposit la schitul Sfântul Laurenţiu, de la Laura, unde zi şi noapte postea, veghea şi se ruga Atotţiitorului şi unde, împreună cu alţi fraţi, împletea coşuri de nuiele. Trimis o dată de către egumenul schitului la Târgul Siret, cu unele treburi, monahul David a zăbovit, înconjurat de credincioşii care-i cereau sfaturi şi îndrumări duhovniceşti. Întorcându-se, egumenul l-a mustrat cu asprime şi i-a dat un canon pe care David l-a îndeplinit fără nici o împotrivire. Îmbrăcând el schima cea mare, i s-a dat numele de Daniil, apoi s-a retras la munte, într-un loc tăinuit, unde, pe o stâncă de pe malul pârâului Viţeul, a dăltuit cu trudă un paraclis la care se observă limpede pridvorul, naosul şi altarul locaşului de închinare, iar dedesubt o încăpere, de asemenea săpată în piatră, în care Daniil îşi pleca ostenit capul. Spre acest schimnic plin de râvnă, vestit prin viaţa fără de prihană, prin faptele minunate pe care le săvârşea şi prin dulceaţa cuvintelor sale, se îndreptau necontenit dreptcredincioşi din toate laturile nordice ale Moldovei, ca la un liman izbăvitor.
Ştefan cel Mare se oprea, deseori, la chilia acestuia şi sorbea înţeleptele sale sfaturi. La îndemnul Cuviosului a zidit mănăstirea Putna cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, spre a fi atât pentru el însuşi, cât şi pentru urmaşii săi, locaş de veşnică odihnă.
La aceasta mănăstire se păstrează un deget (arătător), îmbrăcat în ferecături de argint „pe care se află 11 mărgăritare şi un granat”, care, potrivit tradiţiei, este al Cuviosul Daniil Sihastrul. Cu degetul acesta, fericitul ar fi arătat lui Ştefan cel Mare locul cel mai bun pentru zidirea ctitoriei sale.
Daniil Sihastrul a fost înmormântat în partea sudică a pronaosului bisericii Voroneţ. Mormântul său este acoperit de o lespede de gresie groasă.
Rîvna credincioşilor a îndemnat pe călugării de la Mănăstirea Voroneţ, la începutul secolului al XVII-lea, să scoată din mormînt moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Daniil Sihastrul şi să le aşeze în biserică, în sicriu frumos împodobit, pentru închinare. Pe acestea însuşi mitropolitul Dosoftei le-a sărutat, cum singur spune în Vieţile Sfinţilor, scrise şi tipărite de el la Iaşi în anii 1682-1686. Vestea minunilor lui ajunsese pînă la Kiev, în Polonia, în Transilvania şi la Sfântul Munte, de unde veneau credincioşi să i se închine şi toţi îl numeau „Sfîntul Daniil cel Nou, făcătorul de minuni”.
În anul mîntuirii 1992, la 21-22 iunie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Sfîntul Preacuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul, rânduindu-i ca zi de prăznuire: 18 decembrie.