Curăţia minţii şi a inimii

Unuia care nu a văzut stelele nu-i poţi descrie cum este soarele. Dacă a văzut cel puţin stelele, îi poţi da să înţeleagă cam cum este soarele…
Un suflet care va lua în serios nevoinţă împotriva gândurilor rele poate ajunge într-o stare mai bună decât unul care nu are aproape deloc gânduri rele. Adică se poate ca la începutul vieţii duhovniceşti să fi avut nouăzeci de gânduri rele şi zece bune şi să ajungă la o stare mai bună decât a aceluia care a avut nouăzeci de gânduri bune şi zece rele…
Pentru curăţia minţii şi a inimii omul nu trebuie să primească gândurile viclene ce i le aduce aghiuţă, şi nici el însuşi nu trebuie să gândească în mod viclean. Ci să încerce să-şi pună în minte totdeauna gândul cel bun, să nu se smintească repede şi să privească greşelile celorlalţi cu îngăduinţă şi dragoste. Atunci când se înmulţesc gândurile bune, omul se curăţă sufleteşte, se mişcă cu evlavie, se linişteşte şi viaţa lui este rai. Altfel, pe toate le vede cu bănuială şi viaţa lui devine iad. Singur îşi face viaţa iad.
Trebuie să lucrăm pentru curăţire. Ne putem recunoaşte halul în care am ajuns, dar aceasta nu ajunge. Dacă nu primim gânduri viclene şi noi înşine nu gândim în mod viclean, ci pentru orice ni se spune, pentru orice vedem, punem gândul cel bun, mintea şi inima se vor curaţi. Desigur, ispititorul nu va înceta să ne trimită din când în când câte o telegramă vicleană. Şi deşi ne vom elibera de gândurile noastre, vor exista atacurile diavolului, însă nu se vor lipi dacă inima este curată.