Cum să-l iei pe om?

Oamenii au mai multe feţe. Sau cel puţin aşa ne place nouă să catalogăm pe cei din jur. Mulţi dintre noi ne comportăm diferit funcţie de locul în care ne aflăm, de persoanele cu care interacţionăm, de dispoziţia şi disponibilitatea de moment. Funcţie de interese, ne întrebăm de multe ori cum ar trebui să ne comportăm cu un anumit om. Multe contexte de acest fel ne provoacă frământări nenumărate fiindcă nu vrem să facem impresie proastă, fiindcă vrem să ne atingem scopul pentru care am interacţionat cu o anumită persoană, fiindcă vrem să fim apreciaţi şi chiar iubiţi dacă se poate.

Sfânta simplitate
Viaţa ne devine mai grea fiindcă noi ne-o complicăm. Relaţiile devin mai greu de stabilit, de păstrat şi de înnobilat fiindcă noi ne-am pierdut simplitatea.
Este vorba despre simplitatea aceea a copiilor, care se iartă uşor unii pe alţii, care hotărăsc repede prin conştiinţa lor curată „Tu eşti un om bun!”, care îşi cer cu uşurinţă iertare când greşesc, care sunt dispuşi să-şi întindă mâna unii altora fără să judece sau să osândească în vreun fel mâna care i s-a întins, care au încredere în grija celor din jur … Sfânta simplitate! Simplitate fără interese, necondiţionată, Ea ne-ar readuce la înţelesul pur şi profund al cuvintelor Mântuitorului: „ De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 18, 3).

Ce am pierdut?
De ce omul nu mai reuşeşte să fie simplu? De ce omul a îngreunat relaţionarea cu ceilalţi? Fiindcă nu mai iubeşte! Iubind pe fiecare fără a ţine cont de temperamentul aceluia, de funcţia lui, de educaţia sau de familia lui, iubindu-l simplu, fiindcă este făptură cu suflare divină în el, iubindu-l fiindcă este frate al meu întru acelaşi Tată am scoate spinii şi pălămida care ne împiedică să păşim uşor şi simplu pe cărarea care duce la sufletul celuilalt. Cum să pot iubi pe toţi?! Aceasta este o taină care numai în Hristos este cu putinţă!
Post cu dragoste de oameni izvorâtă din dragostea de Dumnezeu!